Proiectul de buget se naşte greu pentru că niciuna din părţile implicate şi interesate nu vrea să renunţe la promisiunile electorale, unele din ele deşănţate, iar sindicatele au găsit prilejul să se reafirme ca în anii de dinainte de 2000, când ieşitul în stradă al sindicaliştilor devenise un lucru obişnuit. Până la urmă toată lumea are dreptate. Politicienii ştiu că anul 2009 nu este doar un an cumplit de criză, ci şi unul electoral, iar sindicatele şi-au redescoperit vocaţia, aceea de a apăra drepturile salariale ale membrilor lor. Liderii confederaţiilor sindicale, care au făcut şi desfăcut înţelegeri de-a lungul anilor, s-au trezit din amorţeală şi se dau loviţi pentru că nu au fost chemaţi la palat pentru a li se cere acceptul în privinţa celei mai dure măsuri, îngheţarea salariilor şi a pensiilor. Cei mai vocali sunt liderii din sănătate şi din învăţământ, argumentele lor fiind dealtfel logice şi legale. Primii invocă un acord semnat în 15 noiembrie 2008 de ministerul condus de Nicolaescu şi Federaţia Sanitas privind creşterea salariilor în sistemul sanitar cu până la 25% în 2009, acord reconfirmat şi de actualul ministru al sănătăţii, Ion Bazac. Acordul prevedea emiterea unui act normativ prin care lefurile din Sănătate să crească diferenţiat în 2009, astfel încât de cele mai importante majorări să beneficieze angajaţii cu salarii mici. Majorarea cu până la 25 de procente s-ar aplica la salariul de bază. În afară de această creştere, ar urma să fie majorate şi sporurile de prevenţie, de la 11 la 15%, iar angajaţii din sistem vor beneficia şi de trei prime anuale de stabilitate, în loc de două, cât primesc în prezent. Pretenţiile Sanitasului pot fi de înţeles dacă avem în vedere că nu e prost cel care cere, ci cel care dă! De neînţeles este politica ministerului în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea cadrele medicale, care a transformat sistemul într-unul haotic şi de necontrolat. Sindicaliştii din învăţământ au şi ei dreptate pentru că doar cu câteva luni în urmă au obţinut o lege votată şi promulgată prin care creşterea salariilor cu 50% ar fi perfect legală. Nelegale rămân manevrele din interiorul sistemului prin care promovările în grade profesionale sunt legate de gradele de rudenie, apartenenţa politică sau mărimea şpăgii. Sistemul de învăţământ  universitar a atins culmea ridicolului după ce a umplut România de doctori în ştiinţe de tot felul, ale căror lucrări de doctorat ar fi trebuit să fie contribuţii creatoare în domeniul de referinţă şi care în realitate sunt doar compilări jalnice după autori necunoscuţi. Porceala în domeniu a ajuns atât de mare încât  oamenii cu bani cărora nu le mai lipseşte decât un titlu universitar plătesc mii de euro  unor “negri” de pe plantaţiile profilor cu ştaif pentru a obţine o lucrare  de doctorat pe care nici  măcar n-o pot susţine onorabil în faţa comisiei! Dincolo de măgării sunt miile de profesori ale căror salarii nu le ajung nici măcar de un palton gros de iarnă şi cărora le este jenă să intre la clasă pentru că elevii sunt uneori mai bine îmbrăcaţi decât ei!

Şi sindicaliştii din sănătate şi cei din învăţământ ştiu că pot presa Guvernul pentru a câştiga ceva, deoarece acesta nu-şi permite să ne lase pe cei care aşteptăm să stingem lumina fără educaţie şi fără sănătate. Mai puţin vocali s-au dovedit sindicaliştii din economie. În curând, aceştia nu vor mai avea ce să scoată în stradă dacă avem în vedere ritmul concedierilor care nu ţine seama de gâlceava pe buget.