Nevoită să plece de acasă cu cele două fiice

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Bumbești Jiu au fost sesizați niercuri o tânără de 25 de ani, din localitate, despre faptul că, în urmă cu două zile, ar fi fost agresată de soțul său, de 32 de ani, cu același domiciliu.

Victima a refuzat deplasarea la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, dar a solicitat găzduirea la Centrul de Primire în Regim de Urgență pentru Mama si Copilul Victimele Violenței Domestice, din municipiul Tîrgu Jiu, fiind preluată de reprezentanții acestei instituții, împreună cu cele două fiice minore.

În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violență în familie, fiind totodată emis un ordin de protecție provizoriu pentru 5 zile față de agresor, anunță IPJ Gorj.

Vizualizări: 1,764

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: