Nikolic: „Am nevoie de timp !”

Cu Darby, Wisseh, Janusjevic sau Steffel, Energia se bazează acum pe un dream team. Nikolic cere însă timp ca să perfecţioneze relaţiile de joc. „E foarte bună întrebarea dacă vom reuşi să facem o echipă din individualităţile pe care le avem la dispoziţie. Dar de asta există antrenor. Am nevoie de timp. Nu foarte mult timp, ci puţin. Avem întâi meci la Sibiu, apoi acasă cu Miercurea Ciuc şi mai apoi la Timişoara. Cred că echipa trebuie să fie la 100% la meciul de la Timişoara. Şi Wisseh şi Janusjevic sunt aruncători foarte buni de afară. Problema acum e că avem nevoie de un pivot care să nu aibă nevoie de prea multe mingi. Îi avem pe Darby, Wisseh, Janusjevic, Steffel şi numai o minge”, spune Nikolic care aşteaptă azi şi cea de-a treia achiziţie, pivotul american Joseph Kennerly, ultima oară jucător în Mexic. „Ne trebuie un pivot bun la screen, box out, recuperări şi care să vorbească puţin. Kennerly a jucat un sezon în Bulgaria. Sunt în relaţii bune cu preşedintele şi antrenorul de la Spartak Plevna şi ei mi-au spus că Kennerly nu e numai un jucător bun, ci şi un om de valoare. Joacă foarte mult pentru echipă. Cred şi sper ca el să fie o opţiune bună pentru Energia.”

9 – e locul ocupat de Energia la finalul turului, primul sub locurile de play-off. Primul meci din retur se joacă miercuri la Sibiu, cu fosta echipă a lui Wisseh

Vizualizări: 156

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: