Unguruşan n-are concurenţă

E cotat ca fiind jucătorul cel mai constant în evoluţii la Pandurii în acest an. E practic nelipsit din primul unsprezece pentru că încă nu există concurenţă pe postul său. Dar şi dacă ar fi cu greu i-ar putea lua cineva locul în echipa de start. E Bogdan Unguruşan, un exemplu de seriozitate în lotul lui Grigoraş, un jucător despre care tehnicianul spune că ar dori să aibă cât mai mulţi la echipă.

Fundaşul Unguruşan vorbeşte destul de rar în faţa camerelor, preferă să vorbească pe teren cum îi place să spună. Şi până acum, de la transferul său la Pandurii a făcut-o foarte bine. Mulţumit de debutul de sezon al echipei, Unguruşan remarcă că la Pandurii toată echipa joacă ofensiv: "E foarte bine cum am debutat. Toate meciurile jucăm la victorie, încercăm să jucăm fotbal şi ne-a ieşit. Sper să o ţinem tot aşa. Aşa joacă Pandurii, ofensiv. Toată lumea la noi joacă ofensiv dar în primul rând trebuie să fiu fundaş şi apoi atacant". Posesor a două cartonaşe galbene deja în acest sezon, Unguruşan e deja îngrijorat de acest aspect dar spune că va încerca să nu mai primească: "Sper să nu mai iau galbene pentru că am cam multe deja.  Suntem pe o pantă ascendentă, sper să o ţinem tot aşa. E o perioadă bună pentru mine, nu ştiu dacă e cea mai bună dar mă simt foarte bine aici. Nu e presiune aici, se cere să se joace fotbal şi rezultatele vin".  Despre meciul de la Vaslui Unguruşan spune că echipa va merge la victorie ca de obicei chiar dacă va avea în faţă o echipă care joacă în cupele europene: "Mergem să jucăm şi la Vaslui. Nu sunt eu în măsură să spun  dacă sunt mai slabi sau nu. Toţi de la mijloc în sus sunt periculoşi. Sunt o echipă de Champions League. Sunt o echipă puternică din punctul meu de vedere, Totul depinde de noi, dacă jucăm bine putem obţine un rezultat bun".

"E mult prea devreme de vorbit de Europa. Vedem în iarnă unde suntem şi conducătorii alături de staff fac calculele"

Bogdan Unguruşan 

Vizualizări: 183

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: