Nimeni nu vrea să fie director la această școală. De ce!

Situație fără precedent într-o unitate de învățământ din județul Gorj. Școala gimnazială din comuna Stănești nu are director pentru că nimeni nu-și dorește această funcție. Primarul localității, Ștefan Blideanu, spune că fostul director al școlii s-a pensionat și niciun alt profesor din localitate nu ar dori să ocupe funcția lăsată liberă.

Aurelian Țârcă, directorul școlii gimnaziale din Stănești, s-a pensionat începând cu acest an școlar după ce a ocupat funcția de conducere în ultimii cinci ani. Școala este acum de izbeliște iar autoritățile locale dau din colț în colț să găsească un înlocuitor pentru fostul director. Ar fi și câteva variante pentru funcție, însă unele nu sunt agreate de Inspectoratul Școlar Județean Gorj, iar altele nu vor să preia responsabilitatea. ”Nu avem director de școală. Fostul director iese la pensie. Inspectoratul Școlar Județean Gorj așteaptă propunerea noastră, pe cine vrem noi nu prea vor ei. Avem două doamne care s-ar potrivi pe post, dar nu acceptă niciuna dintre dânsele să preia funcția. Doamna Besoi ar fi potrivită pentru că s-a născut aici, doamna Merfu iar ar fi bună pentru că urmează să se stabilească și ea în localitate, dar nu acceptă niciuna din ele. Pe doamna Besoi o agrează și inspectoratul dar nu reușim să o convingem”, a spus primarul Ștefan Blideanu.

Banii și condițiile grele

Motivul pentru care profesorii din localitate ar refuza funcția este noua lege a salarizării, spune primarul. ”A mai venit și ordonanța asta cu salarizarea din învățământ și i-a bulversat pe foarte mulți. Aici au tot venit cadre didactice, vin și pleacă, stabili sunt mai puțini. Avem 200 de elevi pe raza comunei. Sunt trei școli, la Stănești clasele I-VIII și mai sunt la Călești și Curpen  clasele I-IV. Elevii sunt puțini, cadrele sunt migratoare”, a spus primarul Ștefan Blideanu, primarul comunei Stănești.

Pe de altă parte, școala din Stănești întâmpină probleme și cu obținerea autorizației de funcționare, asta pentru că școala nu dispune de un grup social în interiorul clădirii. Cu alte cuvinte, elevii merg tot la toaleta din fundul curții iar acest lucru nu mai este permis de noile reglementări. ”Grupul social este în curte, s-a făcut o reabilitare prin 2002. Iarna nu este încălzit. O să începem lucrarea în cel mai scurt timp, costă cam 200.000 de lei iar noi nu avem îmn buget prevăzut decât 50.000 de lei dar o să ne descurcăm, n-avem altă soluție. Nu știu de ce nu s-a făcut treaba asta în 2002, să-l fi alipit de clădire că banii care s-au cheltuit acum nu-și mai au rostul”, a spus Ștefan Blideanu, primarul din Stănești.

Vizualizări: 2,058

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: