Dacă aveți timp și stăpâniți cât de cât engleza, căutați pe Google ”Time for Refusal” și citiți integral articolul scriitorului și istoricului Teju Cole (publicat în New Yor Times), care compară ceea ce se petrece în lume în acest moment cu o piesă scrisă de un român. Un francezo-român, mai precis.
Eugen Ionescu a fost adolescent, respectiv student, în anii ’30, când mișcarea fascistă din România a îngrozit Europa, omorând sute de oameni doar pentru că nu corespundeau etnic sau religios cu ”valorile” lor. Îngrozit de ceea ce se petrece în țară, Ionescu a reușit să scape în 1938, când a primit o bursă la Paris. Nu s-a mai întors, dar nu va uita niciodată sentimentul de neputință în fața unei nebunii generalizate transformată în normalitate. Ionescu nu înțelegea cum pot atât de mulți oameni să cedeze și într-un final să adopte ideologii atât de otrăvitoare. 20 de ani mai târziu va scrie ”Rinocerii” cu gândul la acele timpuri. Astăzi, Rinocerii sunt printre noi și totul este mai actual ca oricând.
În „Rinocerii” se pleacă de la o situație comică: în timp ce cetățenii unui orășel francez de provincie își făceau tabieturile, un rinocer imens apare de nicăieri în oraș, creând haos și oripilându-i pe oamenii de bine, care sunt inițial de acord că asistă la ceva îngrozitor. Apoi un alt rinocer apare, iar oamenii sunt la fel de scandalizați, începând să se certe pe motiv că unii spuneau că e același rinocer, care s-a întors în zonă, iar alții că e unul cu totul nou. Apoi se ceartă pornind de la originea rinocerilor în general, despre care unii spun că sunt africani, iar alții asiatici.
Gradual, comicul se transformă în tragic, în actul al doilea, pe măsură ce atitudinea față de rinoceri se schimbă și tot mai mulți oameni devin ei înșiși rinoceri. Finalul îl surprinde pe protagonistul piesei, un oarecare Berenger, drept singurul om rămas în peisaj. Toți ceilalți se transformaseră în rinoceri, cu pielea groasă și bătătorită și coarne în loc de nas, dar Berenger e decis să lupte pentru umanitatea sa, în ciuda faptului că se simte un pic ciudat că nu împărtășește părerea tuturor celorlalți.
Astăzi, atitudinile fasciste ale rinocerilor sunt tot mai slab combătute și, ușor-ușor, devin tot mai normale pentru mulți dintre noi. Lucruri care ieri ni se păreau inacceptabile, astăzi le acceptăm ca fiind parte din viața de zi cu zi. ”Asta este”, spunem, pe măsură ce tot mai mulți dintre noi devenim rinoceri fără să ne dăm seama. Și e greu, pentru că procesul de reumanizare este foarte dificil. Nemții au fost rinocerii primei jumătăţi a secolului trecut. Și revenirea la umanitate s-a făcut doar printr-un război mondial îngrozitor. Și ne paște un altul cât de curând, dacă nu ne vom împotrivi rinocerilor cu toate forțele.