Indolența sistemului sau cum a murit Gyuri Pascu cu zile

Cazul morții lui Gyuri Pascu, în dimineața de luni, a scos la iveală noi motive de fiori reci pe care să ni le dea sistemul de sănătate românesc. Povestea pe scurt (care mi-a fost confirmată și mie chiar de către un medic care a fost de gardă la Urgență, în acea noapte, dar pe o altă ambulanță decât cea în cauză) este așa: la ora 3 noaptea, soția lui Gyuri a chemat ambulanța, pentru că soțul ei se simțea rău. A spus că acuză dureri articulare, stare de panică și nu a dormit de trei nopți. A fost trimis un echipaj SMURD compus din șofer și un medic. Medicul în cauză era o rezidentă fără experiență, de anul 4. Colega ei (care mi-a povestit amănunte) o caracterizează drept o tipă superficială și indolentă.
Caracterizarea se justifică dacă ne gândim la cum a procedat domnișoara doctor: deși știa (sau ar fi trebuit să știe) că are de-a face cu un pacient cu antecedente cardiace grave, a urcat în apartamentul vizat fără măcar să ia cu ea defribilatorul sau aparatul EKG. Nu se știe încă ce stare a acuzat pacientul la venirea echipajului, cert este că i-a fost administrat doar un diazepam, iar doctorița nu a mai coborât să ia aparatele din ambulanță (un EKG durează un minut și ar fi indicat aproape sigur un pre-infarct).
O oră mai târziu, fosta soție a pacientului sună din nou la salvare. De data aceasta, îi era clar că soțul ei intrase în stop cardio-respirator: se învinețise și nu mai respira. Centralista de la 112 o instruiește să-i facă un masaj cardiac până la sosirea ambulanței. Ambulanța sosește în 10 minute și efectuează manevre de resuscitare timp de alte 50 (procedură clasică). Inima actorului nu repornește deloc în tot acest timp.
În căutarea vinovaților, însă, este o greșeală s-o acuzăm pe biata doctoriță de pe prima salvare, chiar dacă superficialitatea ei a fost o cauză în moartea ”cu zile” a unui om. Mult mai interesant ar fi să aflăm de ce pe ambulanțe și în genera la urgențe stau doar doctori fără experiență, majoritatea proaspăt ieșiți din facultate; de ce doctorii titulari și experimentați dorm, mănâncă sau se uită la meciuri în timpul gărzilor; de ce e greu să miști pe cineva fără șpagă la acest nivel.
Nu indolența unui om l-a ucis pe Gyuri Pascu, ci indolența unui întreg sistem.

Vizualizări: 428

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: