Noii angajaţi de la Minprest îşi dau salariul pe navetă

Directorul general al societăţii Minprest, Gabriel Giorgi, nu a putut fi contactat ieri pentru a infirma sau confirma unele informaţii privind viitorul noilor angajaţi la societate. Încă din prima zi de angajare a acestor oameni apar şi problemele. Oamenii sunt nemulţumiţi că, deşi primesc un salariu de 800 de lei, sunt obligaţi să lucreze departe de casă, fără să li se asigure naveta. În aceste condiţii, la sfârşitul lunii un angajat rămâne în buzunar cu jumătate din salariu.

Directorul Gabriel Giorgi a anunţat că s-a trecut la angajarea a 30 de persoane din lista cu 360 de gorjeni care aşteaptă să fie încadraţi la Minprest. Nici nu i-a angajat bine că au apărut şi primele probleme. Oamenii sunt nemulţumiţi că doar cei care au pile sunt angajaţi aproape de casă, iar ceilalţi sunt trimişi la kilometri distanţă. Mai multe persoane s-au prezentat la primăriile localităţilor din care provin să se plângă de faptul că au fost repartizaţi departe de casă şi nu li se asigură transport. Din salariul de 800 de lei, jumătate este cheltuit pe transport. Primarul din Dragoteşti, Vili Pasăre, a declarat că a primit promisiunea conducerii Diviziei Miniere că această problemă va fi rezolvată şi că oamenii vor lucra cât mai aproape de casă.

Oamenii stau cu frica în sân deoarece contractul este până la sfârşitul anului, iar din 2014 nu se ştie. Mai mult, CE Oltenia a cerut ca în bugetul pe 2014, conducerea Minprest să elimine spălătoriile şi călcătoriile, ceea ce înseamnă concedieri, dacă nu vor avea unde să redistribuie personalul.  Spălătorii şi călcătorii sunt la Jilţ şi Motru.

Vizualizări: 191

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: