Site pentru ironizarea fostului director general de la SNLO

Eugen Davidoiu, fost director general al SNLO, este luat la mişto pe o pagină de internet dedicată lui şi care îi poartă numele. Redacţia Pandurul a fost invitată să vizioneze acest site printr-o scrisoare trimisă redacţiei şi care poartă, în fals, semnătura lui Davidoiu. Asta după ce în ultimele săptămâni, filialele Electrica Serv din toată ţara, societate condusă acum de Davidoiu, au primit scrisori identice.

Eugen Davidoiu, director general de câteva luni la Filiala de Întreţinere şi Servicii Energetice Electrica Serv SA Bucureşti, aproape că fusese uitat de gorjenii ale căror destine le-a păstorit în 2008, în perioada în care conducea fosta SNLO, perioadă în care a şi încheiat faimoasele contracte de cesiune de creanţe de milioane de euro cu Best Recuperare Creanţe SRL. Site-ul respectiv este însă creat în aşa fel încât oamenii să nu uite de contractele amintite, aşa cum au uitat, se pare, procurorii anticorupţie, care au fost sesizaţi în 2009 cu privire la neregulile de acolo şi despre care nu mai vorbeşte nimeni nimic.

Ne scrie „groparul sistemului energetic”

Site-ul dedicat lui Davidoiu a fost semnalat redacţiei Pandurul printr-o scrisoare trimisă din Bucureşti şi semnată, culmea, chiar de Eugen Davidoiu. Scrisoarea a ajuns ieri la redacţie, prin poştă, în ea precizându-se că «am deosebita plăcere de a vă invita să vizionaţi site-ul meu personal, un site de înaltă ţinută, în care am încercat să clarific unele aspecte legate de controversatele cesiuni de creanţă, semnate de mine în calitatea mea de director general al SNLO pentru care am fost etichetat „groparul sistemului energetic românesc”». Adresa de internet la care face trimitere scrisoarea este www.eugendavidoiu.com.

Pagina de internet prezintă fotografii trucate cu Davidoiu, în diferite ipostaze de director general, dar face referire şi la contractele de cesiune de creanţe, datele de aici fiind unele foarte exacte, semn că autorul site-ul a ştiut ce publică pe internet. Dincolo de băşcălia de care are parte cel care se prezenta atunci când era şef al SNLO ca fiind „om al serviciilor secrete şi al Masoneriei”, pagina de internet scoate în evidenţă faptul că Davidoiu este director general al Electrica Serv, asta după ce, anterior, fusese director în cadrul Termoelectrica, iar mai înainte, fusese director la Senat, în perioada în care şef era Mircea Geoană…

caracatita

Declaraţia de avere pe care şeful de la Electrica Serv a completat-o arată că Davidoiu are în continuare proprietăţi în Gorj, majoritatea fiind moştenite, dar şi în Bucureşti. Dacă în urmă cu un deceniu, înainte de a fi şef prin minerit, părea un simplu inginer căruia salariul de la SNLO îi ajungea cu greu pentru un trai decent, acum directorul general al Electrica Serv menţionează în declaraţia de avere o sumă de 300.000 de euro despre care precizează că ar reprezenta „creditare p.f. (împrumut) prin girare cu teren (valoare acoperitoare)”, „p.f.” fiind, cel mai probabil, persoană fizică, una al cărei nume nu este făcut public, deşi suma este una colosală. Din aceeaşi declaraţie de avere reiese că, în 2012, Davidoiu şi-a vândut cele două maşini de lux, un Mercedes C 220 şi un Jeep Patriot, pe care le-a dat cu 70.000 de lei şi, respectiv, 47.000 de lei. Cumpărătorul a fost o reprezentanţă auto din capitală, de la care, prin sistem buy-back, Davidoiu a cumpărat un Mercedes Benz GLK 220, a cărui valoare nu este însă precizată.

Harry Potter al sistemului energetic

Site-ul dedicat lui Eugen Davidoiu îl numeşte pe acesta „Harry Potter al sistemului energetic românesc”, dar acuzele nu sunt deloc de neglijat. „Ghearele mafiei sunt bine înfipte în sistemul Politic şi cel Energetic, iar Eugen Davidoiu este un pion important care se învârte  în jurul Preşedinţiei Senatului si Ministerului Economiei in timp ce instituţii ca DNA Târgu Jiu, DNA Bucureşti si Parchetul General si DIICOT sunt ţinute într-o stare de hipnoză profundă”, se arată pe site.

„Este oare atât de complicat să desfacem plasa de păianjen în care s-a oprit ancheta DNA sau nu mai există  interes unde duc conexiunile lui Davidoiu, care a semnat la Târgu  Jiu contractele de cesiune de creanţă cu firma Best Recuperare Creanţe, reprezentata de Av. Stagiar  Ioan Ionaş Daniel”, se arată pe site-ul unde sunt publicate şi sumele care au făcut obiectul cesiunii de creanţe către o firmă de apartament.

Pe pagina de internet nu sunt doar dezvăluiri, ci şi caricaturi şi balade pline de umor, dedicate fostului şef al mineritului din Oltenia.

scrisoare_davidoiu

Vizualizări: 689

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: