Nora care şi-a omorât soacra, în arest

Tânăra din Fărcăşeşti care vara trecută şi-a bătut soacra până când aceasta nu a mai mişcat şi-a primit acum pedeapsa pentru faptele sale, magistraţii Tribunalului Gorj decizând ca Mihaela Almăjan să facă puşcărie, deşi era însărcinată în momentul comiterii agresiunii. În vârstă de 31 de ani, aceasta a primit o pedeapsă de trei ani şi jumătate, fiind obligată să achite şi 1000 de lei drept cheltuieli judiciare statului român. Sentinţa nu este una definitivă, putând fi atacată cu apel, spre nemulţumirea consătenilor agresoarei, aceştia solicitând „pe viaţă” încă din momentul în care au condus-o pe victimă pe ultimul drum. „Nu contează că e gravidă, la ce a făcut ea, nu există altă pedeapsă decât pe viaţă, ca să nu cerem să păţească şi ea ce-a păţit soacra ei”, spuneau sătenii în iulie, când s-au produs faptele. Mihaela Almăjan s-a luat atunci la ceartă cu soacra sa şi, de la câteva îmbrânceli s-a ajuns la momentul în care femeia mai în vârstă a fost împinsă mai cu putere, în cădere lovindu-se cu capul de un corp dur. Loviturile primite anterior şi izbitura de care a avut parte i-au fost fatale bătrânei, nora ei fiind apoi reţinută de poliţişti.

Vizualizări: 143

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: