Noua lege a pensiilor, votată în Senat. Anunțul unui parlamentar de Gorj!

Senatul a început dezbaterea legii pensiilor în comisiile de specialitate urmând să supună la vot în plen după-amiază. Comisiile de specialitate au adoptat un raport de admitere pentru proiectul legii pensiilor cu 18 voturi pentru, 1 împotrivă și 8 abțineri.

Senatorul Ion Iordache a transmis, în urmă cu puțin timp: Azi, la Senat, de unul singur, am reușit cea mai mare victorie pentru gorjeni! Am trecut amendamentele la legea pensiilor prin care se acordă drepturi egale tuturor celor care au lucrat în condiții speciale, indiferent de angajator, adică am obținut mult mai mult decât aveam în legea 197! Legea pensiilor a trecut de comisiile din Senat în forma de care Gorjul are atâta nevoie! Parlamentarii PSD Gorj nu au venit nici măcar să-și susțină propriile amendamente și niciun PSD-ist nu a votat pentru ele!Asta este o rușine și o durere pentru orice gorjean". 

În replică, social-democrații au transmis că nu au lipsit de la vor și că "în orice caz, camera decizională este Camera Deputaților".

Și deputatul USR, Radu Miruță, a transmis că "Legea 197 i-a învins din nou": "Oricât s-au chinuit să o doboare, drepturile câștigate au rămas în picioare cu votul USR care a reusit sa negocieze politic pastrarea acestei legi dupa ce Guvernul taiase din beneficii. Asta inseamna o bucata din politica: sa negociezi cu orice adversar in interesul legii tale. A functionat si astazi. Dreptatea a invins si de data aceasta si va invinge pentru toate beneficiile pe care acest guvern inca nu le recunoaste, dar pentru care oamenii castiga diferenta de bani in instanta. Prin incercarea perfida de a anula in Guvern parte din legea aceasta, nu ati facut nimic altceva decat sa va mai aratati inca o data adevarata față. Binele se construieste greu, dar se construieste", a transmis Radu Miruță.

Vizualizări: 5,743

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: