Noutăți despre cărțile de identitate electronice. Cum se pot obține și de unde!

Direcția Comunitară Județeană de Evidență a Persoanelor Gorj anunță extinderea procesului de emitere a cărții electronice de identitate la nivelul întregului județ. Începând cu această săptămână, locuitorii mai multor orașe și comune din Gorj vor putea solicita noul document modern de identitate, în cadrul unui program susținut din fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Potrivit comunicatului oficial, cartea electronică de identitate poate fi solicitată gratuit, în premieră, de către cetățenii români începând cu vârsta de 14 ani. Ulterior, pentru eliberarea unei noi cărți de identitate, cetățenii vor achita o taxă în valoare de 67 de lei. Documentul poate fi solicitat și opțional, înainte de împlinirea vârstei de 14 ani, cu acordul părinților sau al reprezentantului legal.

Localitățile unde se poate solicita noul document sunt: municipiul Târgu Jiu,  Motru
Orașele Novaci, Tg. Cărbunești, Țicleni, comunele Bălești, Drăguțești, Bengești-Ciocadia
Urmează să fie operaționalizate în această săptămână orașele Turceni, Tismana, Bumbești-Jiu și comunele Țânțăreni, Turburea, Scoarța, Runcu.
În perioada următoare solicitările se pot face exclusiv prin platforma oficială a Ministerului Afacerilor Interne: https://hub.mai.gov.ro/cei/programari.

Totodată, autoritățile anunță că începând cu 10 iunie 2025 a fost operaționalizat și serviciul electronic „Așezare domiciliu/reședință”, disponibil prin platforma HUB Servicii a MAI. Acest serviciu permite cetățenilor să își modifice domiciliul sau reședința direct online, iar solicitările sunt înregistrate automat în Registrul Național de Evidență a Persoanelor.

Vizualizări: 513

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: