Nu ai asigurare medicală? Ce trebuie să faci!

Gorjenii care nu sunt asigurați din punct de vedere medical pot beneficia de servicii medicale dacă decid să-și achite singuri contribuțiile la sănătate. Astfel, această categorie de gorjeni are la dispoziţie două metode pentru a deveni asigurați medical, chiar dacă nu sunt salariați, pensionari sau șomeri.

În primul rând, această categorie de gorjeni trebuie să știe că plata contribuțiilor la sănătate nu se mai face la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Gorj, ci Finanțele sunt cele care încasează banii. Astfel, persoanele care nu sunt nici angajate, nici șomere și nici pensionari pot fi și ele asigurate din punct de vedere medical dacă plătesc lunar, timp de 12 luni consecutive, o sumă de 69 de lei la Finanțe. ”Practic el se obliga ca timp de 12 luni să plătească această contribuție la Finanțe. Dacă în intervalul acesta de 12 luni se angajează sau devine beneficiar de ajutor social el trebuie să anunțe obligatoriu, tot la Finanțe, că nu se mai încadrează în acea categorie pentru că altfel riscă să fie executat silit. Contribuția de 69 de lei se stabilește în funcție de salariul minim, când crește salariul minim, crește și contribuția”, a spus Daniel Șurlea, președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate Gorj.
Cea de-a doua variată este mai puțin preferată de gorjenii neasigurați și presupune ca persoana să plătească la momentul când are nevoie de servicii medicale de șapte ori contribuția la sănătate.

Variantă costisitoare
Cu alte cuvinte, neasiguratul va plăti 483 de lei ori de câte ori va avea nevoie de servicii medicale. ”Se întâmplă să ai nevoie de servicii medicale și la două, trei luni și atunci ieși în pierdere. Mai bine plăteşti lunar câte 69 de lei decât să plăteşti când ai nevoie de servicii medicale. Avantajul este că nu se mai obligă să plătească lunar, însă majoritatea oamenilor preferă prima variantă”, a spus Daniel Șurlea, președintele CJAS Gorj.
După efectuarea plăților la Finanțe, neasigurații vin la sediul CJAS Gorj cu chitanța şi sunt înregistrați ca și asigurați în funcție de cât au plătit. Cât privește coasigurarea medicală, șeful CJAS Gorj anunță că părintele nu poate să-și coasigure din punct de vedere medical copilul peste 18 ani care nu are venituri și care nici nu urmează o unitate de învățămînt. „Părinții nu pot lua copiii în întreținere, soț-soție da sau copil-părinte, invers nu se poate”, a spus Daniel Șurlea, președintele CJAS Gorj.

Vizualizări: 4,035

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sănătate:

Citește și: