Nu aruncaţi pâinea uscată, puteţi prepara „Papă de pâine”

Pâinea se consumă de regulă proaspătă, iar atunci când cumpărăm prea multă şi se uscă avem tendinţa de a o arunca, fără a ne gândi că putem realiza un preparat foarte gustos din pâinea uscată. În unele zone ale ţării este cunoscut ca „Papă de pâine”, un preparat pe care bunicii din unele zone îl făceau atunci când pâinea era o raritate.

De cele mai multe ori ne dăm seama că am cumpărat mai multă pâine decât aveam nevoie. Dacă vă aflaţi în această situaţie, tăiaţi pâinea cubuleţe şi uscaţi-o pentru a prepara apoi o reţetă foarte simplă, dar plină de savoare, numită „papă de pâine”.

Pentru 5 porții se folosesc  250 grame pâine uscată, câteva crenguțe de cimbru proaspăt, 1 ceapă, 5 căței de usturoi, 2 roșii proaspete, 500 grame de bulion, 1 litru de supă (poate fi de orice fel: carne, oase, zarzavat), 50 ml ulei de măsline, și frunze de busuioc proaspăt.

Pâinea se taie cubulețe şi se aşează într-o tavă, se stropeşte cu ulei de măsline, se pune peste ea cimbru proaspăt și se dă la cuptor, funcţia grill. Când cubuleţele se rumenesc uniform pe o parte se amestecă bine  astfel încât să se rumenească  uniform.

Se toacă mărunt ceapa și usturoiul. Într-o oală se pune uleiul de măsline și se căleşte ceapa împreună cu usturoiul la foc mediu, având grijă ca usturoiul să nu se prăjească prea tare, căci devine amar. Se adaugă roșiile tăiate cubulețe, sare și piper. Când s-au înmuiat și roșiile se adaugă și crutoanele de pâine cu bulionul. Supa se adaugă peste pâine, se amestecă bine, după care se pune un capac peste oală și se lasă la foc mic pentru circa 20 de minute, amestecând din când în când. După ce pâinea s-a pierdut în sosul de roșii, se adaugă nişte busuioc proaspăt și e gata de servit. Se servește în farfurii adânci, iar deasupra se presară o cremă din brânză de capră și ulei de măsline.

Vizualizări: 1,480

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Bucătărie:

Citește și: