Nu se renunţă la pensiile speciale.

Comisiile de specialitate din Senat au adoptat un raport favorabil pentru proiectul de lege privind reforma pensiilor speciale, prin introducerea amendamentelor decise de PNL, PSD și UDMR. Toate amendamentele au fost respinse.

Amendamentele propuse de PSD, PNL și UDMR: impozitarea cu 15% pentru partea de necontributivitate a pensiilor speciale (Comisia European cere 30%), cumulul de pensii speciale se elimină, la pensiile militarilor vor fi eliminate cinci sporuri, magistrații din CSM nu se mai pot pensiona după un singur mandat, pensiile se vor indexa anual cu inflația și nu cu salariul.

Amendamentele nu îndeplinesc cerințele asumate de România în PNRR, care prevăd o reformă a pensiilor speciale bazată pe contributivitatea mai mare a celor care beneficiază de acest tip de pensii.

Proiectul de lege urmează să fie supus la vot în Senat, iar mai apoi în Camera Deputaților care este for decizional, potrivit Ziare.com

Europarlamentarul Dragoș Pîslaru a criticat proiectul de lege: „Supraimpozitarea pensiilor speciale cu 15% este doar o perdea de fum. La o pensie specială de 10.000 de lei, înseamnă 1.500 de lei impozit, beneficiarul rămâne cu 8.500 de lei în buzunar, echivalentul a vreo 6 pensii ”normale”. Nu rezolvă nici problema diferențelor majore dintre pensii și nici nu salvează sistemul de pensii de faliment în următorii ani. Ne ducem spre colaps cu viteză maximă. Ne-am asumat că vom face reforma acestui sistem putred de pensii, dar interesul politic e mai mare decât această țară. Vom pierde mulți bani din PNRR și există riscul de blocaj. Miliardele europene pentru investiții în această țară sunt aruncate la gunoi pentru bunăstarea politicienilor cu statut special plătit din buzunarul nostru”, a transmis Pîslaru prin intermediul reţelelor de socializare

Vizualizări: 2,185

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: