„Nu sunt relevante aceste jocuri făcute pe fond de oboseală!”

Antrenorul Sorin Cârţu s-a declarat mulţumit de îndeplinirea obiectivelor propuse pentru stagiul din Austria. Chiar dacă nu a făcut achiziţii multe, tehnicianul crede că jucătorii aduşi înapoi la Pandurii de la echipele la care au fost împrumutaţi sunt un câştig. Tehnicianul crede că au dat satisfacţie şi au făcut eforturi pentru a se integra cât mai bine în lot şi a răspunde cerinţelor sale. Singurul transfer perfectat în stagiul din Austria a fost cel al brazilianului Everson Lima, jucătorul de culoare fiind remarcat la un meci amical şi apoi căutat în vederea unui transfer. 

Reporter: Cum a decurs pregătirea din acest stagiu, s-au îndeplinit toate obiectivele pe care le-aţi avut în vedere pentru acest stagiu?
Sorin Cârţu: Da, ceea ce am dorit să îndeplim s-a şi realizat. 
Rep.: De jucătorii care au revenit la echipă după împrumuturi sunteţi mulţumit?
S.C.: Cei care au venit, mă gândesc la Stromajer şi Kutlacic, sunt jucători buni. Stromajer s-a mişcat bine şi cred că va fi o soluţie de atac. Cel puţin după cum s-a mişcat la pregătire ne-a dat speranţe pentru turul de campionat şi poate fi o soluţie bună pentru noi. Dedu şi Nalaţi sunt schimbaţi în bine, mult mai combativi şi mai receptivi la ceea ce vrem noi să facă şi sunt doritori să îndeplinească ceea ce au de făcut. 

Amicalele cu echipe slabe n-au fost edificatoare 

Rep.: Este atacul de acum ceea ce vă doreaţi de la acest compartiment, pentru că aici au fost cele mai mari probleme?
S.C.: Da, vad că au dat goluri multe dar rămâne să-i vedem pe meciurile oficiale ce fac. Acum, ceea ce au făcut la meciurile amicale nu trebuie să punem prea mult la socoteală. Pentru că meciurile cu Austria Karnten sau cu NK Livar, pentru că 12 goluri s-au dat numai la aceste meciuri, nu sunt edificatoare. Dar au fost meciuri de antrenament şi acestea cu adversari inferiori. De fapt meciurile toate le-am considerat de antrenament pentru că s-au făcut şi pe fond de oboseală şi de aceea nici nu trag nişte concluzii acum. Nu sunt relevante aceste jocuri care le-am făcut pe fond de oboseală şi a noastră şi a adversarului. Sunt rezultate înşelătoare acum pentru că sunt doar jocuri de pregătire şi de fapt aşa le-am şi considerat. 
Rep.: Jucătorii acuză o stare de oboseală după aceste meciuri şi pregătirea din Austria, e normal?
S.C.: Da. Este normală pentru că au fost multe antrenamente grele şi eu nu i-am iertat nici la jocuri şi s-a făcut antrenament chiar şi în ziua când s-a jucat. După aceea au mai fost deplasări cu autocarul destul de lungi pentru că ne-am dus într-o parte sau alta când ne-am deplasat la meciuri. Cea mai mare oboseală cred că s-a simţit la partida aceasta cu Aopollon Limassol pentru că au fost două ore jumate de mers cu autocarul şi am fost anunţaţi în pripă că jucăm cu ei. De aceea am schimbat şi programul echipei ca să nu ne mai întoarcem iar acolo şi a doua zi să plecăm către Budapesta pentru următorul meci. De asta am plecat direct de la meci şi am părăsit cantonamentul cu o zi mai devreme. 


„Trebuie interzis ca jucători să mai plece acasă în weekend” 

Rep.: Dar oboseala aceasta de pe drumurile lungi nu va afecta echipa pe viitor?
S.C.: Au timp să se refacă până începe campionatul. Depinde şi de ceea ce fac ei acasă, pentru că noi mergem în ţară şi programul extra şi-l fac ei pentru că programul pe care îl facem noi de antrenament va fi gândit într-un anumit mod încât să încercăm să le dăm prospeţime pentru jocuri. Dar e foarte important ceea ce fac ei în afară şi cum îşi conduc ei viaţa extrasportivă. Dar, în general, e o echipă cuminte Pandurii, nu fac ei nu ştiu ce abuzuri. Singurul lucru care e deranjant e deplasarea aceasta către locurile de unde sunt ei. Aici trebuie să mai umblăm noi şi conducerea clubului. Trebuie interzis ca jucători să mai plece acasă în weekend. În fond sunt angajaţi la Pandurii Târgu Jiu, li s-au oferit toate condiţiile de cazare în apartamente unde să-şi aducă şi prietene sau soţia şi trebuie să stea acolo. Ştiu că este şi familia la mijloc dar ar trebui să plece mai rar pentru că este foarte greu să se joace sâmbătă şi să mergi apoi la Cluj sau la Braşov şi apoi să te întorci luni sau marţi. Şi după ce venim dintr-o deplasare lungă să mai plece iar în localitatea de unde sunt. Este foarte important ceea ce fac acum după ce mergem acasă pentru că a fost totuşi o deplasare lungă şi obositoare. Eu am încercat să reduc din oboseală făcând deplasarea cu escale şi cu jocuri şi până la urmă e un lucru bun pentru că am atins două obiective, şi să ne antrenăm şi să jucăm dar şi să reducem oboseala, pentru că nu am făcut deplasarea cu avionul. 
Rep.: Meciul cu israelienii a fost ultimul din perioada de pregătire, aţi conturat deja un prim 11?
S.C.: Da. Eu am aşa idee despre care va fi primul unsprezece. Să vedem ce se mai întâmplă şi săptămâna viitoare şi să dea Dumnezeu să fie toţi apţi de efort şi de a participa la un meci oficial. Asta nu va însemna că cei care intră la meciul cu Ploieştiul în primul unsprezece sunt şi titulari de drept ai acestei echipe. Se pot schimba în etapa a doua, se poate schimba şi în funcţie de adversar echipa dar şi în funcţie de aportul pe care îl dau. Îi anunţ de pe acum clar că nu sunt titulari. Este important acum să fie toţi pregătiţi şi apţi de joc dar mai important e să câştige echipa şi să ne îndeplinim obiectivul pe care îl propunem. 

Brazilianul Lima a semnat cu Pandurii 

Pandurii au testat în stagiul din Austria doi atacanţi care nu au confirmat dar şi pe fundaşul brazilian Everson Lima care a ajuns la un acord cu clubul Pandurii în vederea semnării contractului încă din stagiul din Austria. Jucătorul brazilian a semnat la sosirea în ţară un contract pe trei ani cu Pandurii Târgu Jiu urmând să facă parte din lotul lui Sorin Cârţu pentru noul sezon. „Am observat o serie de calităţi la Lima la meciul cu Ceske Budejovice dar şi la cele care au urmat. Rămâne să vedem cu timpul dacă va confirma. Turul de campionat ne va edifica faţă de calităţile lui şi sper să le scoată în evidenţă şi pentru noi şi să ne ajute” a explicat Sorin Cârţu care spune că nu se va baza pe Lima din primele etape şi îi va lăsa timp de acomodare şi de pregătire pentru că nu este la zi cu antrenamentele fizice: „Lima a jucat bine atunci când a jucat împotriva noastră la echipa cehă la care era în probe şi a avut o evoluţie foarte bună în faţa vârfurilor noastre. Dar pe viitor are nevoie de acomodare cu sistemul de joc, cu ceea ce vrem noi să facem cu jucătorii cu care trebuie să joace pe teren plus că el mai are de acumulat fizic.”
Everson Lima a fost observat de Sorin Cârţu la adversarii de la Ceske Budejovice cu acre Pandurii au remizat într-un meci amical, scor 1-1, cerând conducerii să discute cu acesta în vederea unui transfer după ce a aflat că acesta se afla doar în probe la cehi. Lima a plecat cu echipa cehă care se afla la finalul stagiului din pregătire dar a fost readus de Pandurii a doua zi în Austria după ce acesta nu a ajuns la un acord cu Ceske în vederea transferului. 


Vizualizări: 62

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: