O faptă bună pentru tricou şi şapcă semnate de Florin Mergea

Postul de televiziune TV Sud organizează luni, 21 decembrie, un bal caritabil de Crăciun, din dorinţa de a ajuta oameni aflaţi în suferinţă şi care trăiesc în sărăcie. Acţiunea este la a doua ediţie şi va avea loc la ora 18.00 la un restaurant din Târgu Jiu. 

Inedit este faptul că televiziunea va organiza o licitaţie cu obiecte donate de gorjeni de ispravă precum tenismanul Florin Mergea, gimnasta Andreea Munteanu, fotbalişti de la Pandurii şi actorul şi caricaturistul Horaţiu Mălăele. „Toţi banii obţinuţi vor fi împărţiţi pentru sprijinirea financiară a celor trei cazuri selectate de TV Sud pentru balul din acest an“,  explicat Gabriela Gîngioveanu, directorul editorial al televiziunii.

Tenismanul Florin Mergea, finalist al Turneului Campionilor, în proba de dublu, a donat un tricou şi o şapcă, ambele cu autograf. Cele două articole de îmbrăcăminte au fost purtate de către Florin la meciuri din Cupa Davis. Ioan Hora, golgheterul Ligii 1, a donat un tricou cu autograf. Echipa Pandurii Târgu Jiu a contribuit cu o minge şi o eşarfă cu autografele tuturor jucătorilor şi ale staff-ului tehnic. Gimnasta Andreea Munteanu a pus la dispoziţie pentru licitaţie un tricou semnat de întreg lotul naţional de gimnastică al României. Maestrul Horaţiu Mălăele oferă o lucrare de grafică cu autograf. Întregul eveniment va fi transmis în direct de către TV Sud, luni, 21 decembrie, începând cu ora 18.00. (M.B.)

Vizualizări: 174

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: