O noapte la răcoare după ce și-a amenințat concubina

Poliţişti din cadrul Postului de Poliție Crasna au fost sesizați de către o femeie din comuna Crasna, cu privire la faptul că, deși față de concubinul a fost emis un ordin de protecție, acesta a venit la locuința apelantei.

"Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că un bărbat, de 45 de ani, din municipiul Târgu Jiu, a venit la locuinţa concubinei sale din comuna Crasna, încălcând prevederile ordinului de protecție provizoriu, emis de poliţişti împotriva sa, la data de 30 aprilie a.c., prin care i-a fost interzis să se apropie de apelantă și să ia orice contact telefonic sau verbal cu aceasta", transmite IPJ Gorj.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiuni de încălcarea de către o persoană împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție, a măsurilor instituite, poliţiştii dispunând totodată reținerea bărbatului pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj.

Vizualizări: 696

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: