O nouă întâlnire sindicate – administrația CE Oltenia

Sindicaliștii din Complexul Energetic Oltenia se vor întruni din nou într-o ședință cu administrația companiei. Discuțiile vor avea loc în această săptămână. Reprezentanții salariaților vor să afle, printre altele, care mai este situația cu fronturile de lucru tot blocate în multe zone și cum stau lucrurile din punct de vedere financiar la CE Oltenia.

Lipsa fronturilor de lucru nu e o problemă nouă, dar se acutizează pe zi ce trece. Mai multe excavatoare sunt blocate. Nu mai pot înainta din cauza faptului că nu au mai fost avizate fronturi noi de lucru, nu s-au făcut exproprieri, defrișări, așa că nici cărbunele nu poate fi scos din multe zone.

Dumitru Pârvulescu, președintele Federației Naționale Mine Energie, a explicat că problemele sunt de câțiva ani și nu se vor putea rezolva pe loc. Unele blocaje trenează de mult timp, iar stocurile de cărbune se subțiază constant. „Este cărbune, dar nu la dimensiunea de acum câțiva ani. Poate să funcționeze mult mai bine decât astăzi, dar nu la fel de bine ca ieri, ca să mă exprim plastic. Sunt blocaje generate de activitatea care a fost în ultimii ani. Chestiunile care nu se fac acum în zona de energie și cărbune, se văd peste șapte, opt ani. Problemele au fost foarte multe și complexe ca să se poată rezolva imediat. Dacă o să trecem printr-o perioadă de criză profundă, o să li se deschidă orizonturi celor care ne conduc”, a explicat liderul FNME.

Joi, sindicatele și administrația se vor reuni într-o nouă ședință. Pe ordinea de zi, vor fi discuții și privind situația financiară a companiei și salariile angajaților. „Nu am discutat cu conducerea. O să avem o ședință de negociere, joi, cu Directoratul. Cred că s-au făcut eforturi pentru salarii foarte probabil să se plătească și din acel fond guvernamental care ne-a fost dat și pentru acoperirea unor cheltuieli curente, de unde am cumpărat și certificate de CO2. Nu am o informație clară”, a mai precizat Pârvulescu, la Radio Infinit.

Vizualizări: 3,149

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: