O nouă linie de feribot va face legătura între Bulgaria şi România

Primarul municipiului Tutrakan din Bulgaria, Dimităr Stefanov, și primarul municipiului Oltenița, Mihăiță Beștea, urmează să semneze documentele pentru deschiderea unei linii de feribot între cele două orașe vecine. Potrivit misiunii diplomatice a Bulgariei, cele două administrații locale își asumă și responsabilitatea pentru infrastructura necesară proiectului.

Inițiativa are o istorie de aproape două decenii. Încă din 1997 a fost luată decizia de a construi linia de feribot, fiind alocat terenul municipal și elaborat un proiect. În 2023, primarul din Tutrakan, dr. Stefanov, anunța existența unui interes din partea unor investitori privați.

La ceremonia oficială de semnare a documentelor, care va avea loc la Oltenița, vor participa ambasadorul Bulgariei în România, Radko Vlaikov, și consilierul economic al misiunii diplomatice, Gheorghi Proinov. Ambasada Bulgariei la București a precizat că există deja interes din partea unor operatori pentru transportul cu feribotul de autoturisme și camioane de până la 12 tone.

Reprezentanții ambasadei au subliniat caracterul simbolic al acestui moment, în contextul aderării pe cale terestră a Bulgariei și României la Spațiul Schengen, de la 1 ianuarie 2024. Proiectul este considerat benefic pentru regiune, deoarece va elimina necesitatea de a ocoli prin Ruse sau Silistra pentru traversarea fluviului. În plus, noua linie de feribot ar facilita și traficul de tranzit dintre Turcia și Europa de Vest, scurtând ruta Istanbul – București cu aproximativ 120 de kilometri.

Conform estimărilor, linia de feribot ar putea deveni operațională în această vară, neexistând obstacole majore în calea implementării sale. Totodată, nu este nevoie de deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei, datorită aderării depline a celor două state la Spațiul Schengen.

 

Vizualizări: 258

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: