O primărie din Gorj angajează administrator public. Condiții!

Post vacant de administrator public în cadrul unei primării din mediul rural. Funcția a fost deja scoasă la concurs.

Primăria comunei Borăscu anunță organizarea unui concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de administrator public.

Este nevoie de studii superioare în domeniul juridic sau administrativ pentru ocuparea acestui post. Dar și de experiență în administrație publică de cel puțin 5 ani.

Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 10 iulie 2020. Proba scrisă a concursului are loc pe 20 iulie, iar interviul, două zile mai târziu.

Numirea în funcție a administratorului public se face prin dispoziția primarului. În baza contractului de management, administratorul public poate îndeplini atribuții de coordonare a unor compartimente ale aparatului de specialitate sau a serviciilor publice de interes local.

În plus, primarul poate delega către administratorul public calitatea de ordonator principal de credite.

Vizualizări: 2,843

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: