Oltenii sunt dezamăgiți după remiza cu Rapid

Universitatea Craiova a fost la un pas de a produce o surpriză în etapa a 18-a din Liga 1 în care a remizat, scor 2-2, cu Rapid. Dezamăgirea e însă foarte mare în tabăra oltenilor care au condus cu 2-0, prin reușitele lui Alexandru Crețu și Ștefan Baiaram.

Cei doi marcatori ai oltenilor s-au declarat dezamăgiți și ei de rezultat dar au apreciat jocul prestat. Alexandru Crețu consideră că Universitatea Craiova a pierdut două puncte, în timp ce Ștefan Baiaram apreciază că echipa este într-o ascensiune. „Am intrat cu un rezultat bun la pauză. S-a greșit la ambele goluri. Aici se câștigă greu puncte. E îmbucurător că vin suporterii la meci. Nu e un punct câștigat, sunt două puncte pierdute. Secretul meu e simplu, muncesc în timpul săptămânii și dau ce am mai bun la meci. Lumea care mă cunoaște știe ce om sunt și ce fac în timpul săptămânii. Nu pot să zic că a fost o săptămâna fericită. Un rezultat rușinos la Ocna Mureș, dar în condiții grele. Puțina lume știe ce e acolo. Mă bucur că nu am pierdut, iar echipa arată bine”, a declarat Alexandru Crețu la finalul partidei.  „Important era să câștigăm, ne pare rău că nu am făcut-o. Consider că am făcut un meci bun și sper să ne revenim. Mă bucur foarte mult că am reușit să joc pe acest stadion, cu suporteri foarte frumoși, sunt impresionat. Am încercat și în repriza a doua să ține de minge, dar atât am putut. Sper să ne vedem și în play-off, pentru că este o atmosferă extraordinară aici. Suntem pe o pantă ascendentă, jocul ne împinge să cerem mai mult. Nu știu dacă este bine venită această pauză, sper să revenim și să câștigăm mai mult. Consider că suntem pregătiți, dacă vom continua ca în seara aceasta nu cred că ne va sta nimeni în cale”, a spus și Ștefan Baiaram.

Remiza oltenilor vine după un alt rezultat de egalitate, 1-1, cu Ocna Mureș în Cupa României.

Vizualizări: 312

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: