Opt cerinţe ale lui Băsescu către Ponta şi Antonescu

  • Preşedintele Traian Băsescu a trimis astăzi o scrisoare premierului şi liderilor camerelor cu opt solicitări:

  • 1. Adoptarea, cu respectarea standardelor legale şi morale europene, şi punerea efectivă în aplicare a noului Statut al deputaţilor şi senatorilor. termen: înainte de sfârşitul actualei sesiuni parlamentare.

  • 2. Adoptarea unui cod de conduită al parlamentarilor. termen: înainte de sfârşitul actualei sesiuni parlamentare.

  • 3. Respectarea şi executarea hotărârilor judecătoreşti. termen: imediat-permanent.

  • 4. Asigurarea protecţiei adecvate pentru sistemul judiciar şi instituţiile anticorupţie împotriva presiunilor nejustificate de orice natură. termen: imediat-permanent.

  • 5. Revocarea membrilor Guvernului care fac obiectul unor acţiuni în instanţă pentru fapte penale. termen: 30 aprilie.

  • 6. Angajarea răspunderii membrilor Parlamentului pentru fapte de încălcare a regimului de integritate. termen: 30 aprilie.

  • 7. Desemnarea conducerii Parchetului General şi a DNA. termen: imediat.

  • 8. Prevenirea şi sancţionarea corupţiei privind achiziţiile publice şi dezvoltarea rolului ANI în acest domeniu. termen: 30 aprilie.

  • Vizualizări: 113

    Trimite pe WhatsApp

    Alte articole din :

    Citește și: