Orban şi-a depus candidatura. Gorjul îl susţine

Ludovic Orban şi-a depus astăzi moţiunea pentru candidatura sa la preşedinţia PNL. „Oficial mi-am depus candidatura la funcţia de preşedinte al PNL. Am depus proiectul de moţiune cu numele Partidul Naţional Liberal, Forţa Dreptei. Mă bat pentru promovarea ideilor de libertate şi democraţie imediat de după Revoluţie”, a declarat Ludovic Orban.

Pentru susţinerea lui Ludovic Orban la şefia PNL au semnat deja 27 de preşedinţi de filiale ale partidului, având mandat din partea organizaţiilor pe care le conduc. Printre ei se numără şi Dan Vîlceanu, şeful PNL Gorj, „Există la ora actuală 27 de semnături de preşedinţi de filiale, dar în spatele acestor semnături precizez că se află exprimarea voinţei organizaţiilor judeţene, fie prin consultarea Biroului Judeţean, fie prin consultarea Colegiului Director Judeţean, fie prin consultarea aleşilor locali ai PNL. Niciun preşedinte care a semnat susţinerea moţiunii mele, nu a semnat pentru că aşa a vrut el fără să ţină cont de voinţa organizaţiei pe care o conduce”, a mai spus Orban.

Vizualizări: 2,585

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: