Ordin pentru 1.300 de exproprieri la Jilţ Nord

Conducerea Complexului Energetic Oltenia începe exproprierile în zona Mătăsari, pentru extinderea Carierei Jilţ Nord. Directorul Laurenţiu Ciobotărică a semnat decizia de expropriere a peste 1.300 de proprietari, în baza unei hotărâri de guvern adoptate în decembrie anul trecut. „Decizia de expropriere constituie titlu executoriu”, iar „contestaţia nu suspendă procesul de expropriere”, se arată în document.


Hotărârea de Guvern privind exproprierile de la Jilţ Nord a intrat în vigoare în data de 11 decembrie, când a fost publicată în Monitorul Oficial. Guvernul a aprobat peste 15 milioane de lei pentru 1.335 de proprietari din Mătăsari, care deţin 3,4 milioane de mp. Proprietarii primesc sume extrem de mici pentru un metru pătrat. Potrivit listelor publicate, compania va plăti 0,60 de lei pentru pădure, 4 lei pentru păşune şi fâneţe şi 5,2 de lei pentru un metru pătrat de teren arabil, livadă sau case.  
Un gorjean care avea în frontul de lucru al carierei o suprafaţă de 54 de mp va primi 280 de lei. Pentru o casă cel mai mult va primi un locuitor din Mătăsari, adică 10.800 de lei pentru 2077 de mp. Următorul ca şi sumă va primi 6.942 de lei. În rest, banii care le vor intra în conturi sunt puţini, în general între 1.000 şi 3.000 de lei.
La teren arabil, o persoană va primi 108 lei pentru suprafaţa de 27 de mp. Primăria Mătăsari va primi peste 3,2 milioane de lei pentru suprafeţele pe care le deţine. Suma totală acordată este 15.488.828 lei.

Vizualizări: 2,605

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: