Orzan îşi duce singur crucea în PNL Gorj

Intenţia fostului prefect liberal de a reveni în viaţa politică face valuri prin filiala judeţeană a PNL Gorj, acesta găsindu-şi deja un susţinător în persoana fostului deputat Manta, care va fi mai ocupat însă de acum încolo cu strânsul prunelor şi al fânului la Novaci, decât cu politica de pe malul Jiului. Victor Banţa vrea şefia filialei, la fel ca şi vicepreşedintele Gheorghe Orzan, care e decis să candideze în continuare împotriva lui Dan Ilie Morega. Banţa a dat de înţeles că ar fi interesat de o candidatură care să îl aducă în fruntea liberalilor din judeţ, în cazul în care va avea susţinerea necesară în organizaţie. Pantelimon Manta spune că el susţine pe oricine este dispus să se lupte cu Morega pentru a-l învinge. Fostul deputat afirmă că în organizaţie ar trebui luată o decizie de către cei care nu-l agrează pe actualul preşedinte de a susţine un singur candidat împotriva acestuia. Manta spune că în cazul în care va avea mai mult de un adversar, Morega va şti să facă jocurile în aşa fel încât să fie reales la viitoarea conferinţă judeţeană a organizaţiei. "Eu sprijin pe oricine îl poate bate pe Morega şi care este dispus să meargă până la capăt într-o asemenea luptă. Banţa e de perspectivă şi e printre singurii tineri, chiar dacă atunci când a fost prefect n-a avut o relaţie tocmai bună cu presa, asta poate şi pentru că era la început. Ca prefect el n-a avut un mandat rău deloc, dar ca să îl bată cineva pe Morega trebuie să fie un singur candidat. Dacă vor fi cel puţin doi, Morega îi va despărţi şi le va atrage din alegători, pentru că se pricepe la jocurile astea subterane", spune Manta lucruri pe care nu le-a rostit aşa de deschis şi atunci când a venit în PNL de la conservatori.

 Orzan - naşul, Banţa – finul şi Tatăl

 Vicepreşedintele Gheorghe Orzan, primul care şi-a anunţat candidatura împotriva lui Morega, afirmă că el nu renunţă la propria candidatură. El spune că nu face niciun comentariu despre ieşirile din ultima vreme ale lui Banţa, fiind însă de părere că alegerile din filială se vor organiza după alegerile prezidenţiale, ceea ce va face ca lupta dusă acum de fostul prefect să nu aibă rezultatul scontat de acesta. "Nu comentez nimic pentru că eu mi-am propus o altfel de abordare a problemei realizării unei schimbări în organizaţie. E liber oricine să candideze oricine, importantă e susţinerea pe care o are în partid. Competiţia de la noi e în toate partidele, iar discuţiile acestea sunt inerente într-un an de alegeri. Oricum cred că nu vom avea conferinţă judeţeană de alegeri pentru că ea nu va avea loc vara aceasta, iar la toamnă altele vor fi priorităţile", spune Orzan, decis să îşi ducă singur crucea până la capăt în PNL Gorj.
 Banţa, în schimb, finul lui Orzan, a continuat ieri să atace pe blogul său, dând de înţeles că l-ar putea avea la mână pe Morega cu informaţii de dinainte de 1989, în lipsa unor lucruri care să fie spuse clar putându-se specula orice. " Tatăl meu - faţă de care nu aţi avut şi nu aveţi nici urma de respect, fie-i ţărâna uşoară, s-ar răsuci în mormânt dacă ar şti cum v-aţi purtat cu mine - după ce şi lui îi DATORAŢI LIBERTATEA !" Ce poate se însemne asta? Vom afla cu siguranţă în perioada următoare, mai ales că Banţa a postat pe blogul său şi o poză în care Morega dă mâna cu Nicolae Ceauşescu, probabil în acel moment în care Cooperaţia de Consum pe care o conducea înainte de 1989 primea titlul de Erou al Muncii Socialiste. Tatăl lui Banţa a mai apărut în cariera acestuia chiar la instalarea în funcţia de prefect, când Victor Banţa a spus că are emoţii pentru că păşea pentru prima dată după mult timp în biroul din care tatăl său condusese economia pe vremea lui Ceauşescu. Cine era atunci mare meşter în economie? Normal, Morega, şi, astfel, puteţi face legătura mai uşor între lucrurile care i-au apropiat la un moment dat pe Banţa şi Morega. Cât priveşte faptul cu "DATORAŢI LIBERTATEA", fostul prefect mai are de dat explicaţii pentru că despre libertatea lui Morega s-a mai discutat şi în 1989, şi prin 1997, când împotriva liderului liberal se ridicase nimeni altul decât Nicolae Mischie, fost şef la comisia anticorupţie faimoasă în acea perioadă, toate discuţiile de acest gen terminându-se în coadă de peşte.
 "Nu vreau cu orice preţ să obţin o funcţie în partid, decât dacă voi veţi vrea asta şi vă garantez disponibilitate şi susţinere totală, cel puţin morală, pentru orice echipă care va avea şanse reale să învingă. Sunt convins că există această echipă, cu condiţia să fie unită şi formată din oameni curajoşi care să nu se teamă de propria umbră. Ceea ce fac, fac doar dintr-o datorie morală faţă de prietenii şi foştii mei colegi pe care îi respect şi care au avut şi au o atitudine demnă, iar gorjenii trebuie să ştie într-adevăr cu cine au de a face. Fac şi pentru toţi oamenii de afaceri - cu concepţii liberale - care, dacă încă preşedintele nu va mai fi preşedinte, vor adera la acest partid. Vă asigur că sunt extrem de mulţi aceşti oameni şi că abia aşteaptă să se producă "fenomenul"!", mai comentează Banţa, deşi aceste lucruri nu le spunea şi atunci când mergea cu Morega în campanie electorală prin judeţ pentru a fi votat ca europarlamentar, adevărurile pe care acesta le are de rostit fiind încă multe în aşteptare.



Vizualizări: 187

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: