PĂCĂLIŢI: Primarii Puterii credeau că ţara devine un şantier cu USL la guvernare

USL şi-a dezamăgit chiar şi membrii de partid. Primarii aflaţi la Putere au mai puţine investiţii decât atunci când erau în Opoziţie. Trei dintre ei, cei de la Cruşeţ, Bumbeşti Piţic şi Muşeteşti, sunt foarte dezamăgiţi deoarece au crezut promisiunile şefilor USL. Dacă unii se aşteptau să primească bani cu nemiluita, alţii nu găsesc ceva anormal. Ar fi fost ceva deosebit să aibă fonduri, spune un liberal.

Primarul din Cruşeţ, Viorel Drăguşin, a declarat că anul trecut avea şapte proiecte în derulare, iar acum abia a finalizat unul. Şansa primarului a fost un proiect prin Grupul de Acţiune Locală, prin care a obţinut 145 de mii de lei pentru reabilitarea unor drumuri. „Sincer să fiu, doream să fac şi eu mai multe pentru localitate, gândind că în anul precedent am avut şapte proiecte în derulare, iar acum încerc să finalizez unul dintre ele. Şansa a fost că  ne-am asociat în GAL, mai rezolv problema unei mici investiţii de 145 mii de lei. Se trenează lucrările de investiţii şi eu credeam că ţara va fi un şantier în lucru după ce USL a preluat conducerea la nivel de ţară“, a mărturisit primarul din Cruşeţ la Radio Infinit. Un alt primar, Michi Nioaţă de la Bumbeşti Piţic, spune că în afară de banii de la Consiliul Judeţean nu a primit nimic. „Nu am nicio investiţie nouă“, a spus acesta.

Primarul liberal de la Muşeteşti nu se miră că nu are bani. „Cred că ar fi ceva anormal să avem bani pentru investiţi, pentru că nu avem mi se pare ceva normal. Anormal mi s-ar părea dacă am primi bani pentru investiţii. Ceva deosebit“, explică acesta. Oricum, e mulţumit că a început lucrările la reţeaua de apă şi canalizare.

Vizualizări: 157

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: