Pâine puţină şi circ mult

Cazul ministrului Nica a transformat viaţa politică românească într-un circ perpetuu, la care oamenii întregi la cap se uită şi se închină. Se uită pentru că  altceva mulţi nu mai au de făcut şi se închină pentru că au impresia că l-au văzut pe Dracu’. Într-o situaţie normală, hotărârea primului ministru de a demite un ministru pentru declaraţii periculoase şi nedovedite n-ar fi stârnit nici măcar o ridicare de sprânceană. În situaţia României nevoită să se lase condusă de o coaliţie în care n-a crezut nimeni încă de la formarea ei,  demiterea sau remanierea ministrului Nica a reprezentat buricul pământului pentru PSD şi capul de pod pentru PD-L.

Anunţul făcut de Boc a stârnit mânia social democraţilor, care s-au repezit fără nici un fel de oprelişte la declaraţii belicoase. După ce s-au sfătuit între ei au decis să facă front comun cu Nica şi dacă preşedintele semnează remanierea să-şi retragă toţi miniştrii pe care îi au în actualul guvern. Primul ministru a cerut preşedintelui să-l pună interimar pe Blaga, deşi era clar că Băsescu nu va cădea în defect cu această numire, pentru că i s-ar fi reproşat că vrea să fraudeze alegerile, punând să le organizeze pe un fost coleg de partid. Geoană, un altfel de Răzgândeanu, a declarat iniţial că nu se duce la Cotroceni pentru mediere pentru că nu are ce media din moment ce şi-a exprimat intenţia de a-i fi fidel lui Nica şi el şi partidul lui. Până la urmă s-a dus.

Băsescu le-a spus celor doi actori ai piesei de teatru care se joacă acum, Boc şi Geoană, să se întoarcă la partidele lor şi să se întâlnească într-o şedinţă a coaliţiei pentru a lua în discuţie cele două variante expuse cu ocazia vizitei celor doi la Cotroceni. Preşedintele a propus ori un ministru de interne independent, ori unul din cadrul opoziţiei. În acest fel, crede Băsescu, s-ar elimina orice suspiciune legată de fraudarea alegerilor de unul din partidele aflate la guvernare. În replică, Geoană i-a spus preşedintelui că ar fi de acord doar cu un prim ministru independent şi un guvern de tehnocraţi care să asigure organizarea alegrilor şi să predea mandatul după alegeri. Dacă oamenii din spatele lui Geoană nu vor agrea soluţia preşedintelui Băsescu, atunci este clar că acesta va numi un interimar care să nu fie Blaga, despre care deja s-a exprimat că nu-l doreşte.

Oricare dintre aceste variante presupune trecerea prin parlament, metodă deloc uşoară sau fără emoţii. N-ar fi exclus ca în  final interimatul să fie asigurat de unul din miniştri  PSD, altul decât ministru Nica. În varianta în care PSD va agrea un ministru din opoziţie, atunci ar fi pentru prima dată în ultimii 20 ani în care alegerile vor fi organizate pentru români de unguri,  deoarece liberalii fug de actuala guvernare ca Dracu’ de tămâie. Azi cele două partide sunt libere să aleagă o soluţie care, oricare ar fi ea, nu are cum să mulţumească PSD-ul. Cu fiecare zi care trece, PSD are tot mai puţine variante. Ieri dimineaţă a avut posibilitatea să-l înlocuiască pe Nica cu alt ministru de la PSD. După amiaza n-a mai avut această  variantă, ci ar fi trebuit să aleagă între un independent şi o persoană din opoziţie. Mâine nu se ştie ce opţiuni va mai avea în afară de cea de a pleca de la guvernare.

Cui va folosi acest lucru? Nouă tuturor, care ne-am săturat de tot circul ăsta şi de tot Geoană ăsta care nu vrea nici în car, nici în căruţă, nici în teleguţă. În contrapartidă, Băsescu nu are decât de câştigat: nu s-a grăbit, a dat mai multe soluţii chiar dacă erau aproape inacceptabile şi i-a mai tras una peste ceafă lui Geoană. Nouă, privitorilor de rând, ni s-au îngroşat aşa de tare cefele încât nu mai simţim nici şuturile în fund pe care ni le dau când unii, când alţii!

Vizualizări: 102

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: