Pandurii a început pregătirea la Timișoara

Pandurii Târgu Jiu a început sâmbătă pregătirea în cantonamentul de la Timișoara, acolo unde antrenorul Călin Cojocaru are la dispoziție un lot de 23 de jucători. Lotul echipei gorjene s-a deplasat vineri în Banat, unde se va pregăti timp de două săptămâni, între timp ajungând în cantonament încă doi jucători străini.

După ce s-au reunit în urmă cu o săptămână la Târgu Jiu, jucătorii celor de la Pandurii se vor pregăti timp de două săptămâni pe terenuri mult mai bune, la Timișoara.

Antrenorul Călin Cojocaru a ales să nu mai pregătească echipa centralizat în propria bază sportivă pentru că ar fi riscat să facă antrenamente numai pe terenul sintetic, cel cu iarbă fiind grav afectat de antrenamentele efectuate acolo de ACS Viitorul Târgu Jiu.  

Directorul sportiv Camilian Floroiu a explicat de ce s-a ales această variantă de pregătire la Timișoara: ”E o hotărâre luată strict de staff-ul tehnic. Am avut o discuție în prealabil și acolo am găsit posibilitatea să facem un cantonament la un preț acceptabil pentru situația în care se află acum clubul. Mai mult decât atât, în zonă sunt și echipe de liga a doua și a treia, și putem să facem și meciuri de verificare în perioada cantonamentului”.

Lotul echipei Pandurii Târgu Jiu a fost completat în cantonamentul de la Timișoara cu încă doi jucători care au întârziat la reunire din cauza programării zborurilor de avion și a testelor Covid obligatorii, a informat site/ul oficial al pandurilor. Jucătorul polonez Rafal Zaborowski și columbianul Felipe Acosta s-au alăturat la Timișoara  lotului deplasat de la Târgu Jiu.  Săptămâna viitoare urmează să ajungă în țară și ultimii doi jucători străini care nu au putut ajunge la reunire, Bakary Jaiteh și Prince Buaben.

Vizualizări: 654

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: