Pandurii a perfectat un singur transfer. A luat un jucător de liga a treia

Reunirea celor de la Pandurii este programată pentru azi. Reluarea pregătirii nu anunţă noutăţi spectaculoase din punct de vedere al transferurilor. Doar un singur nume nou apare pe lista gorjenilor, cel al lui Olimpiu Bucur, jucător transferat cu două zile înainte de reunire, care a jucat în liga a treia. În rest vor fi prezenţi aceeaşi jucători cu precizarea că Valentin Lemnaru nu mai e împrumutat, ci va fi transferat definitiv.

Din lotul plecat în vacanţă s-ar putea ca unii jucători să părăsească echipa. Grigoraş anunţase deja câteva nume la plecarea în vacanţă, cea mai sigură fiind plecarea lui Hidişan, care nu mai este dorit de antrenor, dar şi cele ale lui Apostu care şi-a exprimat dorinţa să plece, dar şi a lui Neagu, care nu a confirmat. „Deocamdată nu sunt noutăţi, avem un jucător convocat la lotul naţional de tineret care va lipsi. Voinea va lipsi de la reunire pentru că este convocat la naţionala Under 19 ani”, a explicat preşedintele Eugen Pârvulescu. Acesta spune că azi sau mâine va definitiva actele pentru transferul lui Batin: „Intenţionăm să perfectăm cât mai repede transferul lui Batin şi el să poată veni urgent la Târgu Jiu”. Dacă altădată jucătorii străini mai întârziau la reunire, acum conducerea se aşteaptă ca toţi să fie prezenţi: „Nu s-au anunţat absenţe la reunire, nici întârzieri nu cred că vor fi. Şi Cardoso va fi prezent la reunire pentru că nu ne-a comunicat nimic. Sperăm acum ca toţi să vină apţi pentru pregătirea de vară în vederea noii ediţii de campionat”.

Primul transfer

La capitolul noutăţi, una singură este de semnalat. Olimpiu Bucur este primul jucător transferat de Pandurii pentru noul sezon, informează site-ul oficial al clubului gorjean. Jucătorul monitorizat de reprezentanţii clubului Pandurii evoluează ca mijlocaş dreapta şi atacant şi are 21 de ani. Acesta a efectuat junioratul la CFR Cluj şi a evoluat o perioadă pentru satelitul CFR II şi apoi la AS Feleacul, în ultimul sezon jucând doar pentru Minaur Zlatna, echipă al cărei golgheter a fost în sezonul recent încheiat. Preşedintele executiv al clubului Pandurii, Eugen Pârvulescu, a precizat că dacă jucătorul nu va corespunde pentru a juca în Liga I la Pandurii va fi împrumutat la o echipă din Liga a II-a: „A fost urmărit de noi la mai multe jocuri din liga a treia şi am decis să perfectăm transferul lui. Am decis să vină în pregătire cu echipa dar dacă după pregătire antrenorul va decide că nu va corespunde va fi împrumutat pentru o jumătate de an sau minim şase luni la o echipă de liga a II-a. E un jucător interesant şi l-am luat fără nici un ban. E tânăr şi merită încercat iar dacă nu va face faţă acum va juca la liga a II-a şi o să-l avem tot timpul sub supraveghere”.

CUMPĂRARE

Tot un transfer ce va fi perfectat în curând pentru Pandurii este cel al lui Lemnaru care a fost împrumutat în retur de la U Cluj iar acum s-a activat opţiunea de cumpărare definitivă a sa. La reunirea de azi mai sunt aşteptaţi alţi trei jucători care au evoluat ca împrumut la alte formaţii sezonul trecut, Rusu, Cristea şi Alexandru Vlad.

Vizualizări: 104

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: