Pandurii, concentraţi pe meciul cu Chiajna

Oficialii de la Pandurii se declară mulţumiţi de prestaţia echipei de la începutul campionatului. Cele 7 puncte obţinute din trei meciuri le dau mari speranţe gorjenilor vizavi de cupele europene. Narcis Răducan, preşedintele clubului, spune că jucătorii de la Pandurii vor trata cu maximă seriozitate meciul cu Concordia Chiajna de miercuri seară.

 Narcis Răducan speră ca Pandurii să se apropie de performanţa de anul trecut. „Într-adevăr, am început foarte bine campionatul, deşi am trecut prin mari emoţii în această vară parcă nu s-a schimbat nimic. Echipa joacă în continuare cu seriozitate şi are şanse la cupele europene, cu toate că, din punctul nostru de vedere, este mult mai dificil din cauza problemelor financiare”, a declarat Răducan. Pandurii Târgu Jiu va juca miercuri seară, în deplasare, cu Concordia Chiajna. Potrivit lui Narcis Răducan, fotbaliştii gorjeni vor trata cu maximă seriozitate acest meci. „Sper să mergem în continuare în acelaşi ritm. Am câştigat 7 puncte din 9, cu trei echipe bune ale campionatului şi ne pregătim pentru alte două jocuri grele la Chiajna, în Cupa Ligii, o competiţie pe care o vom trata serios şi meciul cu CFR, o echipă care se bate la aceleaşi obiective chiar dacă au puncte mai puţine”, a precizat Narcis Răducan. Acesta speră ca acţionarii de la Pandurii să ajute clubul pentru a depăşi problemele financiare. „Cred că şi anul acesta avem şanse, am adus jucători foarte buni, am demonstrat încă din primele etape că nu ne mulţumim să ne raportăm doar la ce bani avem, ci ne raportăm la ceea ce am făcut anul trecut. Eu cred că ne putem apropia de performanţa anului trecut în condiţiile în care avem susţinere”, spune Narcis Răducan.

Vizualizări: 338

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: