Pandurii, din nou cu sigla USMO pe panourile oficiale

Uniunea Sindicatelor Miniere Oltenia are din nou sigla afişată pe panourile pe care clubul Pandurii îşi prezintă finanţatorii. După luni bune în care tot ce ar fi putut aminti de USMO a fost îndepărtat de la Pandurii de către fosta administraţie a clubului, lucrurile par să se schimbe acum şi la acest capitol, odată cu revenirea lui Marin Condescu în organizarea echipei şi a lui Marin Golea ca administrator special.

USMO lipsește în continuare de pe foaia de meci, dar Golea a dat asigurări că modificarea va fi făcută în perioada următoare fără probleme. Revenirea USMO pe lista asociaților care, cel puțin teoretic, finanțează echipa are loc în condițiile în care sindicatele miniere, prin reprezentanții lor, și-au asumat încercarea de a redresa clubul în cel mai dificil moment financiar prin care trece de la înființarea sa. Sindicatele au mai preluat odată Pandurii în 2003, reușind să promoveze echipa din liga a II-a în prima Ligă, ducând-o până în grupele Europa League în 2012, când a și devenit vicecampioană națională. Acum situația la club este extrem de dificilă, Condescu spunând că își dorește ca echipa să obțină 9 puncte până la sfârșitul anului, primul fiind câștigat sâmbătă seara.
„E bine că a fost un meci cu 4 goluri. Ale noastre au fost din acțiune. Arbitrajului nu-i reproșez nimic. Puteam mai mult. Obiectivul până la iarnă e de 9 puncte. Având în vedere adversarii care urmează, e greu să prindem play-off-ul. Speram să câștigăm azi, dar am trecut pe lângă șansă. Ne vom baza pe toți jucătorii care vor să se afirme, vor să joace și acceptă condițiile care sunt de oferit la Pandurii. Ceea ce am oferit noi e ce putem da în continuare. Nu îi mințim. Mia de euro va fi completată cu 1000 de euro pentru fiecare meci câștigat”, declară Condescu.

Vizualizări: 1,171

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: