Pandurii, la 15 puncte de cupele europene

Optimismul a reapărut la Pandurii, după victoria norocoasă de la Mediaş. Oficialii clubului susţin că ar mai fi nevoie de 15 puncte în opt etape pentru ca Pandurii să-şi asigure participarea în cupele europene.

Pandurii se luptă pentru locul 4 cu Dinamo şi FC Vaslui. Preşedintele executiv Eugen Pârvulescu spune că obiectivul gorjenilor e clar, calificarea pentru al doilea an la rând în Europa League. "Pot spune că lupta pentru locul 4 se va da până la final. Mai sunt opt etape, deci 24 de puncte puse la bătaie. Eu cred că dacă noi vom obţine 15 puncte ne vom califica în Europa”, a spus Pârvulescu.

Bossul de la Pandurii speră ca echipa să ia puncte şi acasă, deşi până acum s-a cam făcut de râs pe teren propriu. „Avem patru meciuri acasă care ar trebui să ne aducă 12 puncte, aşa că dacă vom mai face o victorie în deplasare, cred că ne vom califica în Europa şi obiectivul va fi atins", e de părere Eugen Pîrvulescu. Preşedintele executiv al pandurilor spune că echipa poate reuşi chiar să nu piardă nici un meci până la finalul sezonului. "Vrem să o ţinem din victorie în victorie. Eu personal îmi doresc să nu mai pierdem nici un meci până la finalul sezonului, şi chiar dacă avem două deplasări grele, la Steaua şi FC Vaslui, putem să nu pierdem, mai ales că echipa noastră joacă bine în deplasare. Nu ar fi o surpriză să nu pierdem la Steaua sau Vaslui, am dovedit că suntem o echipă incomodă”, susţine Pârvulescu, citat de site-ul clubului.

Program Pandurii Târgu Jiu ultimele 8 etape:

Acasă: Săgeata Năvodari, ACS Poli Timişoara, FC Viitorul şi Corona Braşov
Deplasare: FC Botoşani, FC Vaslui, Steaua şi U Cluj

Vizualizări: 175

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: