Pandurii pregătesc cu Sibiul finalele cu Craiova şi Brăneşti

Soarta celor de la Pandurii se decide practic în următoarele trei etape. Dacă jocul cu CFR este considerat măcar teoretic mai dificil, cele cu contracandidatele Craiova şi Brăneşti, sunt meciuri ale supravieţuirii în prima ligă. Pandurii trebuie să îşi refacă forţele în stagiul de la Sibiu şi pentru că îi aşteaptă un program de foc, cu jocuri la 3-4 zile, toată luna aprilie având programate etape intermediare în fiecare săptămână.

Lipsa de rezultate din aceste debut de retur n-ar fi atât de gravă dacă ar fi coroborată cu două sau chiar trei victorii în următoarele trei etape. Pandurii nu s-au afundat prea mult în subsolul ligii întâi, fiind doar pe 16 dar la distanţă mică de locurile care dau speranţe.  E adevărat că pentru a staţiona acolo au primit o mână de ajutor din partea colegilor de suferinţă de la Victoria Brăneşti şi Universitatea Craiova care n-au câştigat nici un meci în acest retur.

Grigoraş nu vede jocul rezultatelor ca fiind de ajutor decât dacă şi ai lui vor reuşi 2-3 victorii. „E neconcludent jocul rezultatelor contracandidatelor la evitarea retrogradării şi nu ne este de nici un ajutor dacă pierd Craiova sau Brăneştiul dacă noi nu reuşim să câştigăm. Deocamdată sunt peste noi în clasament”, spune tehnicianul care recunoaşte că cu aceste două formaţii se vor lupta la retrogradare: „Ne bucurăm degeaba făcând calcule pe baza rezultatelor altor echipe. E un lucru extrem de grav şi de periculos să ne uităm în curtea altuia şi să nu ne vedem lungul nasului. Dar cert e că rezultatele lor ne-au fost favorabile în acest început de retur, Craiova nu a reuşit nici ea prea multe rezultate bune şi la fel şi Brăneştiul. Dar e foarte important să  vedem ce facem noi de acum înainte pentru că ne aşteaptă un program dificil”.

Pandurii pregătesc la Sibiu aceste două finale cu Craiova şi Brăneşti, departe de ochii suporterilor, dar mai ales de terenuri mult mai bune decât cele din Târgu-Jiu.

Pandurii se antrenează pe terenul din Sibiu dar şi pe cel al celor de la FC Cisnădie, la 6 km de Sibiu. Astăzi este programat primul meci de pregătire al acestui stagiu, cel cu Voinţa Sibiu. Partida cu fosta echipă condusă de Eugen Pârvulescu, şi promovată de acesta în cea de-a doua ligă, este programată de la ora 16:00, pe Stadionul Municipal.

Vizualizări: 84

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: