Pandurii s-au împuţinat la reunire

Reunirea echipei Pandurii nu a adus prea multe noutăţi în lotul gorjenilor. Singurele surprize au fost la capitolul jucători plecaţi, antrenorul Petre Grigoraş renunţând la încă cinci fotbalişti. Doar patru jucători care nu s-au pregătit în tur cu Pandurii şi-au făcut apariţia, trei  dintre ei fiind jucători ai clubului care sunt împrumutaţi, Lazar, Militaru şi Neagu, singurul transfer perfectat fiind cel al lui Călin Cristea.

La primul antrenament al echipei Pandurii au fost prezenţi 24 de jucători însă doar 22 dintre ei mai fac parte din lot. Pe lângă jucătorii nou veniţi, Lazar, Neagu, Militaru şi Cristea, la reunire s-au prezentat şi cinci jucători de la echipa a doua pe care Grigoraş îi doreşte în lot. Este vorba de Voinea, Avramescu, Pleaşcă, Rada şi Tătaru. Lista cu jucători disponibilizaţi pe care antrenorul Petre Grigoraş a lăsat-o la plecarea în vacanţă a devenit ieri publică după ce acesta a anunţat că o serie de jucători care nu au avut evoluţii corespunzătoare ori nu au intrat în vederile sale nu vor mai face parte din lot.

Lista disponibilizaţilor

Printre cei care nu vor mai juca la Pandurii în retur se numără Alin Chibulcutean, Ilie Iordache, Daniel Orac, Adrian Iordache şi Andrei Antohi. Dintre aceştia Antohi şi Adrian Iordache au lipsit de la reunire, Orac şi Ilie Iordache s-au antrenat cu echipa, iar Chibulcutean a fost prezent, dar nu s-a antrenat el acuzând unele probleme medicale. Cei cinci nu fac parte însă din lot şi nu vor merge azi la vizita medicală la Craiova, acolo unde se va deplasa un lot de 25 de jucători. „Cei care nu fac parte din lot sunt cei care au plecat deja, Murgen, Ghindeanu, Popa, Nasser, Vranjkovic, Maksumici dar şi alţi cinci începând de mâine, Chibulcutean, Orac, Ilie Iordache, Adrian Iordache şi Antohi. Adrian Iordache a fost azi învoit dar nici el nu mai face parte din lotul care se va deplasa miercuri la Braşov”, a explicat antrenorul Grigoraş imediat după reunire precizând că nu va permite nici plecarea unor jucători de bază: „Eu am insistat ca nici un jucător de bază să nu plece de la Pandurii  până în vară iar scopul e unul foarte clar, în situaţia în care suntem nu ne putem permite asta”.

Pandurii vor merge azi la vizita medicală unde se deplasează un lot de 25 de jucători, celor 22 care au fost prezenţi ieri la antrenament, şi care rămân în lot, urmând să li se alăture  Viera şi Stromajer care încă nu au ajuns precum şi Vranjes care a fost prezent la reunire dar nu s-a antrenat.

Lot Pandurii reunire

Pedro Mingote              

Daniel Mutu         

Gabriel Matei

Mihai Pintilii                  

Vlad Chiricheş

Constantin Grecu

Cosmin  Băcilă              

Florin Hidişan                

Alexandru Ciucur          

Dan Nistor           

Ciprian Brata                 

Claudiu Voiculeţ            

Bogdan Apostu             

Albert Voinea

Călin Cristea        

George Neagu

David Lazar

Marian Pleaşcă              

Ionuţ Tătaru

Ionuţ Rada

Dragoş Militaru

Alexandru Avramescu

Ilie Iordache – nu face parte din lot

Daniel Orac – nu face parte din lot

Stojean Vranjes -  prezent dar nu s-a antrenat

Vizualizări: 88

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: