Panică la Crasna din cauza unui pod distrus de ape

Patru locuinţe din Crasna riscă să rămână izolate. Singura cale de acces între acestea şi restul localităţii a fost compromisă de viiturile aduse de apă. Se impun reparaţii urgente la podul de legătură. Autorităţile locale nu dispun de banii necesari pentru consolidarea podului şi speră să primească sprijin din partea factorilor de decizie de la nivel judeţean.

Podul care face legătura între terenul pe care se află cele patru gospodării şi restul satului Aninişul din Vale, comuna Crasna, a fost grav afectat de viiturile aduse de râul ce străbate zona. Rezistenţa construcţiei este scăzută şi sunt necesare lucrări de consolidare. Autorităţile locale au încercat să asigure zona, cel puţin provizoriu, însă dacă nu se va interveni pentru consolidări  există posibilitatea ca podul să cedeze, la căderea de noi precipitaţii. „La un pod care face legătura între sat şi patru familii de pe Uliţa lui Bosoncea, datorită precipitaţiilor puternice, viitura a rupt la capătul podului parapeţii de protecţie şi exista riscul doborârii capului de pod. Am intervenit cu un utilaj şi am rezolvat de moment problema. Dacă va plouă mai puternic, familiile acestea ar putea rămâne izolate, nu mai au pe unde să treacă. Lucrările de consolidare ar costa cam 100 de milioane şi nu dispunem de aceşti bani pentru că este sărăcia care este, sperăm să primim fonduri şi poate Apele Române, cum au făcut în alte zone, vor face şi aici zidurile de protecţie necesare pentru protecţia podului”, a spus Tiberiu Brânzan, şeful Serviciului de Utilităţi Publice din cadrul primăriei Crasna.  

Conducerea Serviciului de Gospodărire a Apelor (SGA) Gorj spune că ştie despre aceste probleme şi că în maxim două luni malurile râului în acea zonă vor fi consolidate. „Ştim despre aceste probleme, ne vom ocupa de problemele de pe cursul de apă. Vom face o regularizare, adică vom face apărări de mal, nu ştiu dacă vom face ziduri de sprijin pentru că sunt foarte scumpe. Băieţii mei vor merge în zonă să facă măsurători. În cel mult două luni vom rezolva problema. Problema podului însă este a primăriei, trebuie să facă două lungimi de pod în amonte şi aval, sunt în treaba lor”, a declarat Theodor Popescu, directorul SGA Gorj.

Se tem că vor rămâne izolaţi

Una dintre locuinţele care riscă să rămână izolată, sau chiar inundată este cea a Lucreţiei Gălă. Femeia de aproape 80 de ani spune că îi este teamă să mai treacă pe acest pod. „Nu s-a putut trece cu tractorul pe pod, putea să se rupă. Am cărat fânul cu spatele. Trebuie neapărat să se facă ceva pentru că nu mai avem pe unde trece. Suntem amărâţi, omul meu este bolnav de cinci ani, este la pat, o ducem foarte greu. Îmi este teamă să trec pe acest pod, este nesigur. Avem nevoie să aducem lemne, fân, noi pe ce trecem? A fost de groază, m-am speriat că ne intră apa în casă”, a spus Lucreţia Gălă. 

Vizualizări: 154

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: