Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, replică la comunicatul Ydail

Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a venit vineri cu precizări legate de dosarele intrumentate de-a lungul timpului, cu privire la activitatea Ydail Construct. Reacția vine ca urmare a comunicatului celor de la Ydail, potrivit căruia „judecătorii au desființat deciziile procurorului de caz prin revocarea măsurii preventive a controlului judiciar pe cauțiune, arătând că nu există temei juridic pentru măsurile dispuse, în mod evident, cu rea intenție“. Este vorba de cei trei oameni de afaceri gorjeni reținuți săptămâna trecută pentru 24 de ore, puși ulterior sub control judiciar pentru o cauțiune de 500.000 de lei.

Parchetul a precizat că intanța nu a motivat încă decizia revocării controlului judiciar: “Măsura controlului judiciar pe cauţiune dispusă de procurorul de caz, în dosarul nr. 228/P/2019, cu privire la cei trei inculpaţi în cauză a fost revocată de judecătorul din cadrul Tribunalului Gorj la data de 08.04.2021, însă motivarea hotărârii nu este încă redactată, nefiind primită nici până în acest moment de procuror şi de părţi. Procurorii nu au atacat hotărârea, întrucât aceasta este definitivă, potrivit legii.”

Parchetul cataloghează comunicatul celor de la Ydail ca fiind tendențios și precizează, cu privire la faptul că firma acuză procurorul de caz de hărțuire, că “procurorului Lavinia Ilie I-au fost repartizate spre soluționare patru dosare privind infracțiuni legate de activitățile SC Ydail Construct SRL”.

Parchetul Gorj precizează că dosarul în care au fost anchetați mai mulți primari, a fost trimis în judecată, dar a stat în procedura camerei preliminare până la 23 septembrie 2019, când judecătorii au restituit cauza la parchet pentru eliminarea interceptărilor făcute de SRI, urmare a deciziilor Curții Constituționale în acest sens.

“Prin rechizitoriul întocmit la data de 25.07.2018, în dosarul nr. 131/P/2018 au fost trimişi în judecată 8 inculpaţi pentru infracţiuni de corupţie (dosarul privind mai mulţi primari şi reprezentanţi ai SC YDAIL CONSTRUCT SRL).

Dosarul a stat în procedura camerei preliminare la instanţele de judecată până la data de 23 septembrie 2019, când judecătorii au decis definitiv restituirea cauzei la parchet pentru eliminarea interceptărilor efectuate cu Serviciul Român de Informaţii, urmare a aplicării deciziilor Curţii Constituţionale.

Urmare a eliminării interceptărilor, în cauză s-a dispus clasarea la data de 19.06.2020, în temeiul art. 16 alin. 1 lit. c din Codul de procedură penală, întrucât nu mai erau probe suficiente pentru trimiterea în judecată.

Prin rechizitoriul întocmit la data de 30.03.2021 în dosarul nr. 132/P/2018 s-a dispus trimiterea în judecată a 4 inculpaţi, având calitate în SC YDAIL CONSTRUCT SRL, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. 1 lit. b şi alin. 2 din Legea nr. 241/2005 (3 inculpaţi), respectiv complicitate la această infracţiune (1 inculpat), referitor la neînregistrarea în totalitate în evidenţa contabilă a SC YDAIL CONSTRUCT SRL Turceni a veniturilor realizate din activitatea comercială a societăţii în perioada 05.01.2015-10.11.2015, venituri în cuantum total de 1.656.647 lei, din vânzarea produselor din beton, agregate din balastieră şi alte materiale, prejudiciul cauzat bugetului de stat fiind de 534.402 lei, dosarul fiind înregistrat la Tribunalul Gorj.

Precizăm că în dosarul nr. 228/P/2019, cercetările sunt efectuate de către organele de poliţie, sub supravegherea procurorului desemnat. În cauză organele de poliţie au dispus reţinerea preventivă a celor 3 inculpaţi şi au propus arestarea preventivă a acestora, iar procurorul a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune.

Raportat la cele precizate, considerăm că relatările din comunicatul de presă al YDAIL CONSTRUCT, publicate, nu au corespondent în realitate şi sunt tendenţioase”, se mai arată în dreptul la replică pe care vi-l prezentăm și integral.

Galerie foto



Vizualizări: 3,655

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: