Ydail acuză din nou: „Agresiunile la adresa noastră afectează grav mediul de afaceri“

Cei trei oameni de afaceri gorjeni care au trecut câte 24 de ore prin arest săptămâna trecută au scăpat de controlul judiciar și implicit de plata cauțiunii de 500.000 de lei. Pentru Doru Șandru și Mircea Vărzaru fusese stabilită o cauțiune de câte 200.000 de lei, iar pentru Mihai Puiu de 100.000 de lei. Judecătorii au stabilit că măsura preventivă nu se justifică.

Firma Ydail Construct a emis un comunicat de presă în care a acuzat procurorul de caz de rea intenție. „Pentru că din 2014 și până în prezent mai mulți dintre angajații noștri au fost hărțuiți de procurorul Lavinia Ilie, ne rezervăm dreptul de a sesiza toate organele competente să ancheteze aceste abuzuri. Solicităm public superiorilor doamnei procuror să dispună încetarea hărțuirii la care suntem supuși de atâția ani și soluționarea urgentă a dosarelor deschise de doamna procuror Ilie la adresa angajaților noștri“, a transmis compania care activează de peste 20 de ani în județ.

Potrivit sursei citate, din 2014 și până acum, procurorul Lavinia Ilie a deschis mai multe dosare care vizează activitatea firmelor din grupul Ydail. „Aceste dosare nu au ajuns niciodată în instanță din lipsă de probe, dar au afectat capital imaginea noastră publică. Considerăm că agresiunile la adresa noastră afectează grav mediul de afaceri din Gorj și arătă că firmele cu capital românesc sunt ținta unui procuror care acționează fie din frustrare, fie la comandă“, se arată în comunicat.

Șefii Ydail susțin că au în continuare încredere în justiție, considerând că astfel de cazuri, deși izolate, au ca efect pătarea reputației magistraților și a întregului sistem de justiției românesc.

„Menționăm că vom colabora cu orice anchetator de bună credință pentru că ne dorim să demonstrăm că activitatea nostră respectă complet legislația românească“, transmite firma gorjeană.

Vizualizări: 2,017

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: