Pârvulescu ştie cum pot rămâne Pandurii în Liga I

Noul preşedinte executiv al celor de la Pandurii ştie cum poate echipa din Târgu Jiu sa să se menţină în Liga I. „Mai tragem mici speranţe să rămânem în prima ligă, chiar dacă sportiv Pandurii au retrogradat”, a spus azi Pârvulescu explicând care este situaţia în care Pandurii ar putea profita de problema unui alt club pentru a rămâne în Liga I:  „Noi am depus un memoriu la federaţie referitor la situaţia juridică a clubului FCM Târgu Mureş iar şansele de a mai juca în prima ligă se leagă de rezolvarea favorabilă a acestui memoriu. Din câte se pare, cei de la Târgu Mureş ar putea avea unele probleme cu promovarea. Am solicitat prin acest memoriu celor de la Comisiei de Licenţiere să verifice calitatea de membru afiliat la FRF a clubului FCM Târgu Mureş”.

FC Municipal Târgu Mureş s-a înfiinţat cu doar doi ani în urmă şi a ajuns să evolueze  în liga a II-a după ce a cumpărat locul celor de la Unirea Sânicolau Mare. Pe site-ul oficial al mureşenilor se specifică faptul că e vorba despre o fuziune. Practic clubul s-a constituit prin fuziunea cu  Unirea în anul 2008, când cei din Sânnicolau Mare au promovat în Liga a doua.  Conform regulamentelor FRF, o echipă care ajunge pe alt criteriu decât cel sportiv într-un eşalon, nu are dreptul de promovare într-o ligă superioară timp de trei ani. În cazul celor din Târgu Mureş au trecut doar doi ani de la aşa zisa promovare – fuzionare sau cesiune cu Unirea. „Cluburile care promovează în Liga I trebuie să aibă cel puţin trei ani de când sunt afiliate la federaţie iar echipa din Târgu Mureş este  afiliată de doar doi ani. Cei de la Târgu Mureş spun că au făcut o fuziune cu Unirea Sânnicolau Mare, formaţie de la care practic au luat locul”, a explicat preşedintele executiv de la Pandurii care aşteaptă acum răspunsul oficialilor FRF la memoriul prin care solicită verificarea acestor aspecte. Federaţia va da un răspuns în următoarele trei zile, Pandurii urmând să afle dacă mai pot evolua în prima ligă în sezonul viitor.


Vizualizări: 79

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: