Patru biserici din Gorj au praznic de Înălţarea Domnului

Creştinii ortodocşi sărbătoresc astăzi Înălţarea Domnului, zi dedicată şi pomenirii Eroilor neamului. În judeţul Gorj, praznicul Înălţării Domnului se cinsteşte ca hram în patru lăcaşuri de închinare. Astfel, în municipiul Târgu Jiu, Biserica „Înălţarea Domnului” din Cartierul 9 Mai va găzdui, ca în fiecare an, după Sfânta Liturghie şi manifestări comemorative dedicate eroilor. Zidirea bisericii s-a făcut între anii 1992-2002. După finalizarea picturii, a fost sfinţită de IPS Părinte Mitropolit Irineu, la data de 20 septembrie 2009.

Credincioşii din Parohia Roşiuţa serbează hramul bisericii din localitate. Cu o vechime de peste un secol, sfântul locaş a fost frumos împodobit şi înfrumuseţat în urmă cu patru ani, atunci când IPS Irineu a oficiat slujba de resfinţire. Gorjenii din localitatea Raci cinstesc hramul Bisericii „Sfinţii Arhangheli” şi „Înălţarea Domnului”. De asemenea, în localitatea Cloşani-Orzeşti, biserica parohială, închinată „Înălţării Domnului” a fost ridicată în urmă cu două secole. Este construită din lemn şi figurează pe lista monumentelor istorice. Tradiţia locală menţionează legătura ei cu Tudor Vladimirescu, care a vizitat-o în nenumărate rânduri, pe vremea când era vătaf pe plaiurile Cloşanilor. El ar fi donat aici un rând de veşminte, cusute la Viena, care din păcate nu se mai păstrează. (A.A.)

Vizualizări: 120

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: