Pedepse contopite pentru Fluerătoru. Nu a scăpat încă de emoţii!

A fost câţiva ani buni lider de sindicat al minerilor din zona Motru, iar acum trebuie să fie pentru cel puţin 8 ani la dispoziţia autorităţilor judiciare.

Cristea Fluerătoru s-a ales cu o contopire a celor două pedepse dispuse de magistraţi în dosarele în care a fost condamnat până acum pentru evaziune fiscală şi modul în care s-a implicat prin firma sa în asfaltarea pe hârtie a drumului dintre Miculeşti şi Ştiucani.

Cele două pedepse au fost contopite într-una de 3 ani, a cărei executare a fost înlocuită cu un termen de încercare de 8 ani. În acest interval de timp, fostul lider sindical trebuie să fie permanent la dispoziţia autorităţilor judiciare, una dintre măsurile pe care trebuie să le respecte fiind şi aceea de a anunţa orice plecare de acasă care e mai mare de 8 zile.

Prin sentinţele anterioare, inculpatul a fost condamnat şi la plata unei amenzi penale, dar şi la prestarea unor zile de muncă în folosul comunităţii, Tribunalul Gorj constatând acum că aceste pedepse au fost îndeplinite. „Constată că intimatul Fluerătoru Cristea a achitat amenda penală de 4.000 lei (...), astfel că acesta nu va mai executa amenda de 3000 lei stabilită prin prezenta sentinţă. Constată că intimatul Fluerătoru Cristea a finalizat orele de muncă în folosul comunităţii stabilite în sarcina sa”, se arată în decizia judecătorilor.

Pentru Fluerătoru, emoţiile însă nu se termină aici pentru că el mai are pe rolul instanţei un al treilea dosar de evaziune fiscală, iar în cazul unei eventuale condamnări şi acea pedeapsă ar putea fi contopită cu cea stabilită acum de magistraţi.

Vizualizări: 1,779

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: