Percheziții la gorjeni bănuiți de înșelăciune

Polițiștii din Vâlcea au făcut, marți, mai multe percheziții în județul Gorj și în alte județe într-un dosar de criminalitate economică. Anchetatorii fac cercetări pentru constituirea unui grup infracțional organizat, înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

Zeci de persoane vor fi duse la audieri. 

"Activitățile se desfășoară în județele Vâlcea, Argeș, Gorj, Olt, Alba, Giurgiu, Ilfov, precum și în municipiul București.

Acțiunea are loc în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, care vizează săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la aproximativ 1.800.000 de lei.

Totodată, vor fi puse în aplicare 29 de mandate de aducere emise pe numele persoanelor cercetate în cauză.

Activitățile beneficiază de sprijinul polițiștilor inspectoratelor de poliție județene din zonele în care au loc perchezițiile, precum și al jandarmilor. 

În total, aproximativ 200 de forțe participă la această acțiune", au anunțat polițiștii din Vâlcea. 

Galerie foto


Vizualizări: 1,605

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: