Peste 1000 de elevi au contestat notele la bac

Peste 1.000 de elevi din județul Gorj au contestat ieri notele primite la examenul de bacalaureat. Cele mai multe contestații, peste 400, au fost depuse la matematică, fiind urmate de cele la limba română, biologie și fizică. Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Gorj speră ca în urma rezolvării contestațiilor procentul de promovabilitate obținut în județ, de 46,29%, să crească, având în vedere că sute de medii sunt cuprinse între 5.00 și 5.99. Media necesară pentru a trece aceste examen este 6.00. Cu acest procent Gorjul se află pe locul zece pe țară.

Peste 20% dintre elevii care au susținut bacalaureatul în această sesiune au contestat notele obținute în speranța că vor primi note mai mari. Dintre cei 5184 de elevi prezenți la examen 2784 au fost respinși, iar 2400 au promovat. Cele mai multe contestații, respectiv 441, au fost depuse la matematică, 323 la limba și literatura română, 157 la biologie, 44 la fizică, 32 la geografie, 22 la chimie, șapte la informatică și două la disciplinele socio-umane. Județul Gorj ocupă din punct de vedere al procentului de promovabilitate locul zece la nivel național, un loc destul de bun față de anul precedent, când a fost plasat la coada clasamentului. În urma afișării primelor rezultate, peste 70 de elevi au obținut medii între 5,90 și 5,99, fiind considerați ghinioniștii bacalaureatului. Astfel, 12 elevi au primit nota 5.98, 13 elevi au obținut 5.96, șapte elevi au luat 5.95, 24 au primit media 5.93, patru elevi 5.91, iar 13 candidați au primit 5.90.

Cei mai buni elevi

În urma centralizării rezultatelor obținute la acest examen cel mai bun liceu din județ, cu doar un elev picat la matematică, a fost desemnat Colegiul Național ”Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu. La ”Ecaterina” 99.05% dintre absolvenți au promovat examenul maturității. Pe locul doi, cu un procent de 98.70%, se situează Colegiul Național ”Spiru Haret”, colegiul care a avut și singura medie de 10.00. Pe locul trei se află Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu”, cu un procent de 95.13%. De asemenea, la Colegiul Național ”Tudor Arghezi” din Cărbunești s-a înregistrat un procent de promovabilitate de 90.01%.

Măsuri pentru picații de la bac

Pentru picații de la bacalaureat se va impune un program de meditații. Ion Ișfan, inspectorul școlar general adjunct în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Gorj a declarat că s-a discutat deja cu inspectorii de specialitate pentru ca în perioada imediat următoare să demareze un program de pregătire cu cei care au avut dificultăți în această sesiune. Profesorii gorjeni au oferit însă meditații și înainte de examenul de bacalaureat, însă elevii nu au fost prea interesați de cursuri. Și în anul trecut s-a impus un astfel de program pentru picații de la bac, însă nu a avut niciun efect în rândul candidaților.

Vizualizări: 149

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: