Peste 1.500 de pachete împărţite într-o comună din Gorj

Chiar dacă situaţia financiară a comunei nu este una tocmai bună, Moş Crăciun, ajutat de autorităţile locale, a ajuns şi la Turburea. Nu mai puţin de 1.700 de pachete au fost împărţite pe raza comunei.

Fiecare pachet a avut o valoare de 40 de lei. Cadourile au ajuns la cei 800 de elevi care studiază în unităţile de învăţământ de pe raza localităţii, la cadrele didactice şi la angajaţii primăriei.

Nu au fost unitați nici vârstnicii din localitate, persoanele cu handicap, persoanele nevoiaşe sau cele care trăiesc doar cu ajutorul social. "Noi am vrut să facem o surpriză locuitorilor din comuna Turburea şi, ca în fiecare an, am pregătit câte un pachet cu dulciuri în valoare de 40 de lei. Vreau să vă spun că la şcoală fiecare clasă a organizat câte o serbare cu această ocazie şi am rămas impresionat de ce am văzut acolo. Pur şi simplu s-au întrecut între ei. Se vede că au fost motivate şi cadrele didactice şi am văzut implicare din parte lor, dar şi a conducerii. Am rămas plăcut impresionat", a precizat Ion Bârcă, primarul din Turburea.

Vizualizări: 1,870

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: