Peste o mie de gorjeni vaccinați deja din lotul suspendat

Autoritățile au suspendat vaccinarea antiCovid cu AstraZeneca din lotul ABV 2865, față de care mai multe țări au exprimat rezerve. Chiar și un gorjean de 47 de ani, subinginer la Apele Române, a murit a doua zi după vaccin, dar fără legătură cu acesta susțin autoritățile.

Județul Gorj a primit 1.500 de doze din acest lot de la AstraZeneca și s-au folosit 1.083 de doze, restul fiind puse sub carantină, conform instrucțiunilor.

Gorjeanul s-a vaccinat la un centru din Bumbeşti-Jiu în 28 februarie. Potrivit CNCAV, în urma triajului medical, efectuat potrivit protocoalelor medicale, nu au fost indicate probleme cronice de sănătate, iar după administrarea dozei de vaccin, conform procedurii, bărbatul a rămas în spaţiul de supraveghere timp de 15 minute, fără a prezenta modificări ale stării de sănătate, ulterior părăsind centrul de vaccinare.

„A doua zi, pe 1 martie a.c., în jurul orei 8.00, în timp ce se afla la serviciu, persoana a suferit un stop cardio-respirator, situaţie care a impus solicitarea unui echipaj de prim-ajutor de la Ambulanţă. Persoanei i s-au aplicat manevrele de resuscitare atât în ambulanţă, cât şi în unitatea de primiri urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu Jiu, iar în seara aceleaşi zile, în jurul orei 21.00, s-a declarat decesul pacientului”, au transmis reprezentanţii CNCAV.

Conform acestora, investigaţiile medicale efectuate în cadrul Secţiei Anestezie – Terapie Intensivă din SJU Târgu Jiu au evidenţiat modificări caracteristice unui infarct miocardic acut întins.

Mai mult, Valeriu Gheorghiță, coordonatorul CNCAV, a spus la un post de televiziune că gorjeanul avea antecedente de infarct miocardic, deși nu era în evidență cu boli cronice. Asta contrazice ce spuneau colegii de serviciu ai gorjeanului, care au susținut că acesta își făcea analizele de patru ori pe an și nu avea probleme medicale.

Vizualizări: 1,179

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: