Arestarea sindicalistului Marius Petcu în urma unui flagrant a demonstrat ceea ce susţineam cu multe luni în urmă şi anume că liderii de sindicat din România nu mai au demult legătură cu mişcarea sindicală, ci doar cu propriile lor interese către care au canalizat toate forţele şi resursele adunate de la sutele de mii de membri de sindicat. Ce mă surprinde este modalitatea prin care o parte dintre liderii confederaţiilor sindicale au ales să-şi etaleze bogăţia sfidând chiar noţiunea de bun simţ şi pe aceea de conservare a aparenţelor de modestie pe care fiecare lider ar trebui să o aibă în vedere. Nu s-a mai văzut niciunde un lider de sindicat ca în România în care acesta să pozeze în calitate de baronet în fiecare zi, iar în zilele când aveau nevoie de o masă de manevră să-şi pună pulovărul şi să se dea cu poporul. Liderii de sindicat mânjiţi până-n măduva oaselor cu politica şi chiar asumându-şi diferite partide în rândul cărora şi-au negociat poziţii fruntaşe de conducere în schimbul promisiunii de a livra voturile membrilor de sindicat la alegeri au descoperit gustul puterii absolute şi eternitate funcţiilor. Puterea discreţionară de care dispun izvorâtă din lipsa oricărei forme de control şi parafată de iluzorii rapoarte în faţa unor delegaţi plimbaţi în te miri ce staţiune de odihnă i-a pus în situaţia de a-şi extinde puterea asupra politicului. Un lider politic care nu are la bază o masă de manevră ca a sindicatelor este din start dezavantajat de un lider de sindicat intrat în politică pentru că ultimul îşi negociază poziţia ameninţând cu presiunea maselor, iar al doilea nu are decât să-şi influenţeze electoratul promiţând şi chiar distribuind celebrele sticle cu ulei, pungi cu făină, orez şi alte alimente. De regulă, liderul de sindicat intrat în politică rămâne călare şi pe sindicatul din care de ochii lumii se autosuspendă lăsându-şi eventual adjunctul să  facă declaraţii către presă. Cinstit şi drept ar fi ca în condiţiile în care un lider de sindicat părăseşte mişcarea sindicală de dragul politicii să demisioneze din funcţia sindicală şi să-i lase pe amărâţii de membri să-şi găsească alt personaj care să încerce să-şi facă şi el o carieră politică dacă una profesională nu a reuşit. Reîntocându-mă la arestarea lui Petcu nu vreau decât să amintesc că nu numai că liderii s-au amesteca cu politicul, dar s-au mocirlit rău de tot în afaceri necurate din care şi-au tras foloasele cuvenite  continuând să strige că ei muncesc 25 de ore din 24. De mult timp mă întreb cu ce drept promit ei marea cu sarea partidelor politice în condiţiile în care votul este la posesor şi încă nu s-a votat că se poate vota prin reprezentanţi. Dar la aşa partide, aşa lideri de sindicat!