Petre Daea: Legumicultorii au fost păcăliți

Programul Tomata pentru fermierii cultivatori de roșii a fost ca o gură de oxigen pentru oameni, însă nu a ținut mult timp. Programul nu a mai continuat, acest fiind înlocuit cu unul prin care toți cei care cultivă legume în spații protejate vor putea beneficia de sprijin financiar.

Fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, prezent în cadrul unei conferințe de presă la sediul PSD Gorj, a precizat că programul Tomata a avut efectul scontat, însă guvernanții nu l-au mai finanțat.

”Acest program a fost lansat în România, a avut succes și s-au gândit să-l întrerupă. Erau două cicluri, iar pentru cel de-al doilea nu au mai dat fonduri. De ce România nu poate să asigure roșii pe întreaga perioade de timp? Sunt 2 explicații. Una este legată de condițiile climatice, dar și lipsa suprafețelor protejate pentru a extinde perioada de cultivare. În 2019, de Crăciun, noi aveam tomate din producții interne. În 2020 au retezat acest program și au zis că nu mai dat în ciclul doi, iar producătorii au fost puși într-o situație extrem de delicată”, a spus Petre Daea.

Pentru că nu și-au primit subvențiile, oamenii nu vor mai putea să scadă prețul kilogramului de roșii, așa cum o făceau în perioada programului Tomata.

”Anul acesta, iresponsabil au introdus un program în schimbul celui Tomata, tocmai pentru a păcăli lumea și este pentru mai multe produse. Nici suma nu o știm. Care este situația legumicultorilor? Dezorientați total. Pentru a mai recupera din cheltuială, oamenii au ridicat prețul la tomate și este firesc”, a mai declarat Daea.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează potențialii beneficiari că primește cereri de înscriere în Programul pentru susținerea producției de legume în spații protejate, pentru anul 2021, până cel târziu la data de 20 iulie 2021 inclusiv.

Schema de ajutor de minimis se aplică pentru ardei gras și/sau ardei lung; castraveți; tomate; vinete.

Plafonul total alocat acestei scheme de ajutor de minimis este de 150.000.000 lei, echivalentul a maximum 30.785.000 euro la un curs valutar de 4,8725 lei/euro.

Vizualizări: 518

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: