Pierderile din energie, jumătate din producţia CE Oltenia

Pierderile din rețelele electrice de transport și distribuție în perioada 2010 - 2014 au fost în medie de 7,8 TWh pe an, ceea ce a generat costuri pentru operatori estimate la 1,8 miliarde de euro, suportate în cea mai mare parte de consumatorii finali, se arată în sinteza Raportului de audit al performanței privind piața de energie electrică în perioada 2010-2014, realizat de Curtea de Conturi. "La nivelul operatorilor principali de distribuție, în perioada 2010-2013, s-a constatat înregistrarea unui nivel alarmant al pierderilor (CPT) în rețelele electrice de distribuție de 12,63% din energia electrică intrată în rețelele de distribuție. Din evaluarea nivelului consumului propriu tehnologic (CPT) înregistrat în rețelele electrice de distribuție în anul 2013, comparativ cu anul 2004, se constată faptul că, deși în perioada 2009-2013 au fost raportate de operatorii de distribuție investiții realizate de 5.987.593 mii lei (5,9 miliarde de lei — n.r.), din care, pentru înlocuirea echipamentelor în vederea reducerii CPT, în perioada 2010-2013 au fost efectuate investiții în valoare de 717.526 mii lei (717 milioane de lei — n.r.), investițiile realizate nu și-au atins scopul, pierderile înregistrate în rețelele de distribuție în anul 2013 (12,4%) au rămas la același nivel înregistrat în anul 2004 (12,6%)", se precizează în raport.
Potrivit documentului, pierderile înregistrate în rețelele electrice de distribuție în perioada 2010-2013, de 27,6 TWh, reprezintă 46,1% din energia livrată de Hidroelectrica SA, sau 64,7% din energia livrată de SN Nuclearelectrica SA, sau 49,1% din energia livrată de Complexul Energetic Oltenia SA, în aceeași perioadă. (A.A.)

Vizualizări: 1,405

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: