Pîrvulescu (FNME) vrea să clarifice cele 1.400 de concedieri

Liderul de sindicat al Federației Naționale Mine Energie a ținut să lămurească minerii și energeticienii după ce oficialii companiei au anunțat că vor fi peste o mie de disponibilizări colective din cadrul Complexului Energetic Oltenia. Dumitru Pîrvulescu a explicat, la Târgu Jiu TV, că totul este în favoarea celor care ar trebui să iasă mai devreme la pensie după ce au lucrat 30 de ani în condiții grele. Managerul Daniel Burlan a explicat că vor fi 4.700 de pensionări până în 2025, dar dacă nu se modifică Legea pensiilor care va intra în vigoare la 1 septembrie, atunci numărul celor pensionați va scădea cu 1.400, oameni care vor fi concediați colectiv.

De la 1 septembrie 2021, legea riscă să se modifice din nou, iar un an de muncă în condiții grele va aduce o reducere de doar trei luni în calcularea vârstei de pensionare, și nu patru de câte au beneficiat cei care au ieșit deja la pensie.

Acum, minerii pot ieși la pensie la 55 de ani dacă au 30 de ani munciți în condiții deosebite. „Se tot discută să plece o serie de colegi. Inițial, s-a zis că prin pensionare. Calculul acelor cinci mii și ceva de colegi care vor pleca prin pensionare era dictat de actuala lege a pensiilor pentru că pe actuala lege, cu modificările care au survenit în timp, ies mai repede colegii care au 30 de ani de grupa a doua sau condiții deosebite, cu 10 ani. Dacă au 30 de ani de grupă și 55 de ani vârstă, pot să iasă la pensie”, a început explicațiile Dumitru Pîrvulescu.

Acesta a explicat apoi pe larg cum au fost calculate cele 1.400 de posibile concedieri ce sunt prevăzute în planul de restructurare. „Dacă ne uităm la legea care poate va intra în vigoare, la 1 septembrie, anul viitor, acolo sunt trei luni la an astfel încât colegii nu se mai pensionează după 30 de ani de grupă la 55 de ani, ci după 35 de ani, la 56 de ani vârstă. pe aplicarea lor până în 2026, există o diferență între cele două legi și probabil a fost calculată de dumnealor la cei 1.400 de colegi. Nu vor rămâne descoperiți. La finalul lunii octombrie, colegii din Valea Jiului au făcut acea acțiune de blocare în subteran și au fost date acele venituri de completare prin ordonanță. Când va începe acest program de restructurare și nu vor putea ieși la pensie colegii, Guvernul va modifica acea ordonanță și vom fi incluși pe veniturile de completare”, a declarat liderul FNME.

Chiar și-așa, Pîrvulescu a dat asigurări că oamenii care vor pleca vor primi plăți compensatorii fără doar și poate. „Atunci când au aruncat asta, trebuiau să și explice cum este cu cei 1.400 de oameni pe care îi dau ca viitori disponibilizați. Sunt foarte mulți colegi care ar dori să plece mai repede din sistem. Problema cea mai delicată e aceea de personal. Problema e cum se va trece prin această perioadă cu entitățile care se vor închide rând pe rând, cine va lucra să dea energie în perioada asta. Personalul este îmbătrânit, motivarea nu mai este”, a mai adăugat Pîrvulescu.

Vizualizări: 6,689

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: