Plafonarea dobânzilor la credite, votată cu scântei

Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege care prevede plafonarea dobânzii efective anuale (DAE) pentru creditele ipotecare şi de consum, astfel că dobânda pentru creditele ipotecare nu va putea depăşi cu mai mult de 2,5 ori dobânda de referinţă a Băncii Naţionale.
Senatorul PNL, Iulian Dumitrescu, a declarat că senatorii liberali nu susţin acest proiect de lege, chiar dacă este iniţiată de un coleg de-al lor. „Vreau să-i întreb pe iniţiatori ce aveţi cu milioanele de români care au depozite la bănci? Băncile nu folosesc banii lor, dacă plafonăm depozitele la credite, micşorăm dobânzile la depozite. Dacă plafonăm dobânzile, o să scadă oferta de creditare. Prin această lege favorizaţi multinaţionalele în dauna sutelor de mii de firme româneşti de IMM. Ce aveţi cu românii care vor să mai ia credite de consum? Plafonaţi dobânzile şi nu o să mai ia credite de consum, îi aruncaţi pe mâinile cămătarilor”, a susţin Dumitrescu, în plen. Cel care a iniţiat acest proiect, liberalul Daniel Zamfir, s-a arătat uimit de aceste argumente, în condițiile în care în România dobânzile la credite sunt cele mai mari din Europa. În schimb, dobânzile la depozite, cele din care românii ar putea să câștige bani, sunt cele mai mici din UE. (A.A.)

Vizualizări: 338

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: